Studii

Vie Impărăţia Ta

Capitolul 10. C10. Marea piramidă din Egipt

Precedent

((309))

Vie Impărăţia Ta - Studiul X
MÂRTURIA COROBORATIVÂ
A MARTORULUI
ŞI
PROFETULUI
DE PIATRÂ AL LUI DUMNEZEU
MAREA PIRAMIDÂ DIN EGIPT

((310))

((311))

PREFAŢÂ LA STUDIUL X

Un comentariu favorabil asupra acestui capitol, pe când era în manuscris, de sub condeiul stimatului profesor C. Piazzi Smyth, F.R.S.E., F.R.A.S., fost astronom regal al Scoţiei

Fratele William M. Wright, aflând că a fost scris acest capitol despre Marea Piramidă, a cerut să-l citească înainte de a se tipări, deoarece el avea deja o cunoştinţă considerabilă despre Piramidă. Am acceptat cu bucurie, asigurându-l de dorinţa noastră de a avea toată critica posibilă. După ce a citit manuscrisul, fratele Wright a ajuns la concluzia că întrucât noi doream critică, cu cât poziţia criticului era mai înaltă cu atât era mai bine. În consecinţă a făcut o copie dactilografiată a manuscrisului şi cu permisiunea noastră a trimis-o profesorului C. Piazzi Smyth, căruia i se atribuie în general mai mare cunoştinţă despre construcţia şi măsurătorile Marii Piramide decât oricărui alt om din lume, cerându-i să examineze cu grijă manuscrisul şi să noteze pe el orice critică ar putea el avea în interesul adevărului. Răspunsul profesorului la acea scrisoare împreună cu copia manuscrisului care-i fusese trimisă, având pe ea remarcile lui critice, i-au fost trimise autorului. Am mulţumit fratelui Wright şi profesorului Smyth pentru bunăvoinţa lor şi am făcut corecţiile indicate, doar trei în total, care însă am avut plăcerea să constatăm că nu erau de importanţă specială. Numai una dintre critici era cu privire la măsurători şi ea arăta o diferenţă de numai un ţol, pe care am corectat-o bucuros.

Gândind că poate fi interesantă pentru cititorii noştri, o redăm în continuare:

((312))

Scrisoarea profesorului C. Piazzi Smyth

Clova, Ripon, Anglia, 21 decembrie 1890

Către d-nul Wm.Wright

Dragă domnule: Citirea manuscrisului prietenului d-voastră C. T. Russell din Allegheny, Pa., a durat mai mult decât mi-aş fi dorit, dar acum am terminat o examinare destul de atentă a ei, cuvânt cu cuvânt. Şi aceasta a fost cel mai puţin ce puteam face, când d-voastră v-aţi dat osteneala să-l trimiteţi cu atâta grijă între coperţi de carton ca pachet recomandat, cu fiecare pagină netedă şi scrisă la maşină, nu cu mâna.

La început am găsit doar greşeli de dactilografiere, dar pe măsură ce am înaintat în pagini, puterea, înţelegerea şi originalitatea autorului ieşeau la iveală magnific; şi nu puţine au fost fragmentele pe care aş fi fost bucuros să le copiez ca citate, cu nume, în următoarea ediţie posibilă a propriei mele cărţi despre Piramidă. Dar desigur n-am făcut nimic de felul acesta, şi voi aştepta cu deplină răbdare şi în cea mai mulţumită stare a minţii până când autorul Studiilor în Scripturi îşi va alege timpul pentru publicare. Aşa că acum remarc doar că el este bun şi nou în multe din cele pe care le spune asupra cronologiei diferitelor părţi ale Piramidei, în special asupra Primului Pasaj Ascendent şi a Dopului de Granit; asupra Marii Galerii, ilustrând viaţa Domnului; asupra paralelismului dintre Camera Regelui cu granitul ei, şi Tabernacol cu aurul lui; şi în general asupra confirmărilor sau armoniilor strânse dintre Scriptură şi Marea Piramidă, care sunt bine comentate.

Între timp, se pare că vă sunt îndatorat pentru cadoul amabil pe care mi l-aţi făcut cu mult timp în urmă, constând în primele două volume ale Studiilor în Scripturi. La timpul acela n-am mers mai departe de prima jumătate a primului volum, găsind subiectul, după cum am gândit, nu atât de nou pe cât mă aşteptasem. Dar după ce am profitat, aşa cum sper, atât de mult de o citire completă a acestui capitol avansat despre Piramidă din volumul al treilea, trebuie să reiau primele două volume de la capăt.
Coletul va fi restituit între coperţile lui, recomandat. Rămân, cu multe mulţumiri,

al dumneavoastră cu respect, C. Piazzi Smyth

((313))

STUDIUL X

MÂRTURIA MARTORULUI ŞI PROFETULUI DE PIATRÂ AL LUI DUMNEZEU, MAREA PIRAMIDÂ DIN EGIPT

Descrierea generală a marii piramide — De ce este de interes special pentru creştini — Marea Piramidă, un mare depozit de Adevăr — Ştiinţific, istoric şi profetic — Aluziile Bibliei la ea — De ce, când şi de cine a fost construită — Importanţa amplasării ei — Lecţiile ei ştiinţifice — Mărturia ei în legătură cu planul de mântuire — Planul Veacurilor — Indicarea morţii şi învierii lui Cristos — Mersul în jos al lumii, care se sfârşeşte într-un mare timp de necaz — Natura necazului — Mişcarea Marii Reforme marcată — Lungimea Veacului Iudeu indicată — „Chemarea de sus” a Bisericii Evanghelice arătată — Cursul consacrării Bisericii — Sfârşitul chemării de sus marcat — Data Venirii a Doua a lui Cristos — Cum sunt indicate binecuvântările restabilirii pentru lume — Cursul lumii în timpul Veacului Milenar — Sfârşitul lui — Contrastul între cele două stări, umană şi spirituală, aşa cum este indicat în piramidă — Piramida respinge ateismul, necredinţa şi toate teoriile evoluţiei, şi confirmă atât planul din Biblie cât şi timpurile şi perioadele lui

„În vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului.” Isa. 19:19, 20.

ANTICII relatau despre şapte minuni ale lumii şi chiar în capul listei numeau Marea Piramidă de la Gizeh. Ea este situată în Egipt, nu departe de oraşul actual Cairo. Nici o altă clădire din lume n-o egalează ca mărime. Unul dintre oamenii importanţi în domeniul granitului din această ţară, care a examinat personal Marea Piramidă, spune: „În ((314)) Piramidă sunt blocuri de piatră care cântăresc de trei sau de patru ori cât unul dintre obeliscuri. Am văzut o piatră a cărei greutate estimată era de 880 de tone. Sunt în ea pietre de treizeci de picioare î9,14 mş lungime care se îmbină atât de strâns încât poţi trece lama unui cuţit pe suprafaţă fără să descoperi spaţiul dintre ele. Acestea nu sunt zidite cu mortar. Nu există acum utilaje atât de perfecte care să facă două suprafeţe de treizeci de picioare lungime să se îmbine aşa cum se îmbină aceste minunate pietre din Marea Piramidă”. Ea acoperă o suprafaţă de circa treisprezece acri [5,2609 ha]. Are înălţimea de 486 picioare [148,13 m] şi lăţimea la bază de 764 picioare [232,86 m]. Se estimează că Marea Piramidă cântăreşte şase milioane de tone şi că pentru a o muta s-ar cere şase mii de locomotive cu aburi, fiecare trăgând o mie de tone. De fapt bogăţia Egiptului nu este suficientă să plătească pe muncitorii care ar demola-o. Din aceste fapte este evident că oricine a fost marele ei proiectant, el a intenţionat ca ea să fie un monument durabil.

Văzută din oricare punct de vedere am vrea, Marea Piramidă este cu siguranţă cea mai remarcabilă clădire din lume; dar în lumina unei investigaţii care s-a desfăşurat în ultimii treizeci şi doi de ani, ea dobândeşte un nou interes pentru fiecare creştin avansat în studiul Cuvântului lui Dumnezeu; căci ea pare să înveţe într-un fel remarcabil, în armonie cu toţi profeţii, o schiţă a planului lui Dumnezeu, trecut, prezent şi viitor.

Ar trebui reţinut că în afară de Marea Piramidă la care se face referire aici, sunt şi altele, unele de piatră altele de cărămidă; dar toate sunt numai încercări de a o copia şi îi sunt inferioare din toate punctele de vedere — în mărime, în precizie şi în aranjamentul interior. Şi de asemenea, s-a demonstrat că, spre deosebire de Marea Piramidă, ele nu conţin aspecte simbolice, ci evident au fost plănuite şi folosite ca morminte pentru familiile regale ale Egiptului.

Marea Piramidă însă se dovedeşte a fi un depozit de adevăr important — ştiinţific, istoric şi profetic — şi mărturia ei se ((315)) găseşte a fi în acord perfect cu Biblia, exprimând caracteristicile proeminente ale adevărurilor ei în simboluri frumoase şi potrivite. Ea nu este nicidecum o adăugire la revelaţia scrisă: acea revelaţie este completă şi perfectă şi nu necesită nici o adăugire. Dar ea este o puternică mărturie care confirmă planul lui Dumnezeu; şi puţini cercetători o pot examina cu atenţie, remarcând armonia mărturiei ei cu cea a Cuvântului scris, fără să aibă impresia că construcţia ei a fost plănuită şi dirijată de aceeaşi înţelepciune divină, şi că este stâlpul de mărturie la care profetul face referire în citatul de mai sus.

Dacă a fost construită sub îndrumarea lui Dumnezeu ca să fie unul dintre martorii Lui pentru oameni, am putea în mod raţional aştepta ceva aluzie la ea în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Şi totuşi, deoarece în mod evident a fost parte din scopul lui Dumnezeu să ţină secret până la Timpul Sfârşitului aspecte ale planului despre care ea dă mărturie, ar trebui să ne aşteptăm ca orice referire la ea în Scripturi să fie, aşa cum este, cumva ascunsă — să fie recunoscută numai când este timpul să fie înţeleasă.

Aşa cum s-a citat mai sus, Isaia vorbeşte despre un altar şi un stâlp în ţara Egiptului care „va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului”. Şi contextul arată că va fi o mărturie în ziua când marele Mântuitor şi Eliberator va veni să sfărâme lanţurile opresiunii şi să pună în libertate pe captivii Păcatului — lucruri despre care Domnul nostru a predicat la prima venire a Sa (Luca 4:18). Sfera acestei profeţii nu este decât neclar văzută însă, până când Egiptul este recunoscut ca simbol sau tip al omenirii, plină de filosofii goale care numai întunecă înţelegerea, dar este ignorantă în privinţa luminii adevărate. După cum Israelul a simbolizat lumea care va fi eliberată din sclavia Păcatului de către marele antitip al lui Moise, şi a cărui jertfă pentru păcat a fost dată de antitipul lui Aaron, tot aşa Egiptul reprezintă imperiul Păcatului, stăpânirea morţii (Evr. 2:14), care de atâta timp îi ţine în ((316)) lanţurile sclaviei pe mulţi care vor fi bucuroşi să meargă să-L slujească pe Domnul sub conducerea unuia ca Moise, dar mai mare decât el. Fapt. 3:22, 23.

În multe pasaje din Scriptură este indicat caracterul simbolic al Egiptului; de exemplu Osea 11:1 şi Matei 2:13-15. Aici, pe lângă faptul că Domnul nostru ca prunc a fost pentru o vreme în realitate în Egipt şi Israelul de asemenea a fost pentru o vreme în Egipt, există în mod evident şi o semnificaţie tipică. Fiul lui Dumnezeu a fost în lume un timp pentru cei pe care a venit să-i răscumpere şi să-i elibereze; dar El a fost chemat afară din ea — din Egipt — la natura mai înaltă, divină. La fel cei care sunt chemaţi să fie fraţii Săi şi comoştenitori cu El, „mădularele trupului Său”, Israelul adevărat al lui Dumnezeu, sunt chemaţi din Egipt; şi Învăţătorul mărturiseşte: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume”.

Isaia (31:1, 3), referindu-se la marele necaz acum iminent, spune: „Vai de cei care se coboară în Egipt [în lume] după ajutor [după idei şi planuri omeneşti şi după sfat cum ar trebui să acţioneze în criza acestei zile mari], care depind de cai [care se străduiesc încă să-şi menţină ideile doctrinare vechi, false] şi se încred în mulţimea carelor [organizaţiilor omeneşti] şi în puterea călăreţilor [a marilor lideri ai doctrinelor false], dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul [pentru că siguranţa şi victoria în această zi de necaz nu va fi cu mulţimea]! ... Căci egiptenii sunt oameni, nu Dumnezeu, şi caii lor sunt carne, nu duh. Doar mâna [puterea Sa — puterea adevărului şi alte agenţii — aşa cum o va face curând] să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit [de puterile Egiptului — ideile lumii] va cădea şi vor pieri cu toţii”.

După ce toate planurile şi proiectele omeneşti vor fi dat greş şi când oamenii îşi vor fi aflat propria lor păcătoşenie şi neajutorare, ei vor începe să strige către Domnul după ((317)) ajutor. Atunci Iehova Se va arăta ca mare Mântuitor; şi El a pregătit deja Marea Piramidă ca parte a mijlocului Său de convingere a lumii privind înţelepciunea Sa, preştiinţa Sa şi harul Său. „Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie [o mărturie pentru preştiinţa Sa şi pentru îndurătorul Său plan de mântuire, cum vom vedea îndată] în ţara Egiptului. Ei [egiptenii — sărmana lume, în timpul marelui timp de necaz care vine] vor striga către Domnul din cauza asupritorilor şi El le va trimite un mântuitor şi un apărător, care să-i salveze. Atunci Domnul Se va descoperi egiptenilor [lumii] şi egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea [în Ziua Milenară — la sfârşitul timpului de necaz]. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face jurăminte Domnului şi le vor împlini. Astfel, Domnul va lovi pe egipteni [lumea — în marele timp de necaz chiar aproape], îi va lovi, dar îi va vindeca. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta şi-i va vindeca.” Isa. 19:19-22.

În timp ce dovada suplimentară, întăritoare, dată de Marea Piramidă la Cuvântul scris al lui Dumnezeu va fi o nouă cauză de bucurie pentru sfinţi, este evident că mărturia ei este intenţionată mai cu seamă pentru omenire în timpul Veacului Milenar. Mărturia acestui martor special şi remarcabil va da omenirii o nouă bază pentru credinţă, iubire şi zel, când la timpul cuvenit inimile oamenilor vor fi pregătite pentru adevăr. Este remarcabil de asemenea că (precum Planul Veacurilor din Cuvântul scris) acest „Martor” de piatră a păstrat tăcerea până acum, când mărturia lui va fi în scurt timp dată (Egiptului) lumii. Dar sfinţii, prietenii lui Dumnezeu de care El nu va ascunde nimic, au privilegiul să audă acum mărturia acestui martor, înainte ca mintea lumească să fie gata să-i aprecieze mărturiile. Numai când cineva este gata să-L asculte pe Domnul poate să aprecieze mărturia Lui.

((318))

Ieremia (32:20), când vorbeşte despre marile fapte ale lui Dumnezeu, declară că El a „făcut semne şi minuni până în ziua de azi, în ţara Egiptului”. Dumnezeu a arătat semne şi minuni în Egipt când El l-a scos pe Israel în triumf; dar de asemenea El a „făcut semne şi minuni” care rămân chiar „până în ziua [noastră] de azi”. Noi credem că Marea Piramidă este principalul dintre aceste semne şi minuni; ea începe acum să le vorbească oamenilor de ştiinţă în propriul lor limbaj şi prin ei tuturor oamenilor.

Întrebările şi declaraţiile Domnului către Iov (38:3-7) cu privire la Pământ îşi găsesc o remarcabilă ilustrare în Marea Piramidă, despre care se crede că reprezintă, prin ea însăşi şi prin măsurătorile ei, Pământul şi planul lui Dumnezeu referitor la el. Ilustraţia folosită este cea a unei clădiri, şi credem că ea se potriveşte numai unei construcţii în formă de piramidă. Limbajul, deşi se aplică în primul rând la Pământ, este alcătuit să se potrivească ilustraţiei date în Marea Piramidă. Mai întâi se remarcă pregătirea temeliei, stânca pe care este construită Marea Piramidă. Apoi aranjamentul dimensiunilor ei, o caracteristică foarte proeminent arătată în Marea Piramidă, care abundă în măsurători semnificative. „Cine a întins frânghia de măsurat peste el?” Perfecţiunea formei Marii Piramide şi exactitatea ei în toate privinţele atestă că zidirea ei a fost ghidată de un arhitect maestru. „Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?” Marea Piramidă are patru pietre la colţuri fixate în stâncă solidă. „Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” O piramidă are cinci pietre din capul unghiului, dar aici referirea este la o piatră din capul unghiului deosebită — piatra din vârf. La cele patru pietre de temelie fixate în stâncă s-a făcut referire deja, iar cea care rămâne este piatra din capul unghiului de la vârf. Aceasta este piatra cea mai remarcabilă din construcţie — ea însăşi o piramidă perfectă, liniile întregii construcţii se conformează ei. De aceea întrebarea cu privire la ea este semnificativă şi atrage atenţia asupra potrivirii ei ((319)) deosebite şi asupra înţelepciunii şi iscusinţei care a pregătit-o şi a pus-o ca piatră din vârf.

Făcându-se referire la această construcţie în repetate rânduri în Scripturi, nu ne putem îndoi că, dacă va fi întrebat, acest „Martor” al Domnului din ţara Egiptului va da o astfel de mărturie care va onora pe Iehova şi va corespunde pe deplin Cuvântului scris al Său. Prezentăm astfel acest „Martor” pentru că inspiraţia mărturiei lui va fi fără îndoială la fel de mult contestată ca şi cea a Scripturilor de către prinţul întunericului, dumnezeul acestei lumi, şi de către cei pe care el îi orbeşte faţă de adevăr.

De ce, când şi de către cine a fost construită Marea Piramidă?

Această chestiune a fost mult discutată în ultimii ani, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi scriptural. Mii de ani na fost descoperit nici un răspuns satisfăcător la ea. Vechea teorie că ea a fost construită pentru a fi un cavou sau mormânt pentru un rege egiptean nu este vrednică de crezare; căci, aşa cum vom vedea, s-a cerut mai mult decât înţelepciunea zilelor noastre, ca să nu mai spunem nimic de cea a Egiptului de acum patru mii de ani, ca să se proiecteze o asemenea construcţie. Pe lângă aceasta, ea nu conţine nimic de genul unui sicriu, a unei mumii sau a unei inscripţii. Numai când am ajuns timpul numit în profeţia lui Daniel „timpul sfârşitului”, când cunoştinţa trebuia să crească şi când cei înţelepţi trebuiau să înţeleagă planul lui Dumnezeu (Dan. 12:4, 9, 10), secretele Marii Piramide au început să fie înţelese şi întrebările noastre au început să aibă un răspuns raţional.

Prima lucrare de importanţă în acest subiect, care dovedeşte că Marea Piramidă posedă aspecte ştiinţifice, a fost a domnului John Taylor din Anglia, în 1859 d. Cr., iar de atunci multe minţi capabile s-au preocupat de studierea ((320)) mai departe a mărturiei acestui minunat „Martor”, în special de când profesorul Piazzi Smyth, astronom regal al Scoţiei, a vizitat-o, a făcut un studiu timp de mai multe luni asupra particularităţilor ei şi a dat lumii faptele remarcabile privind construcţia şi măsurătorile ei, precum şi concluziile lui asupra lor. Acestei lucrări erudite şi ştiinţifice „Our inheritance in the Great Pyramid” („Moştenirea noastră în Marea Piramidă”) îi suntem în special îndatoraţi pentru datele de care ne-am folosit în acest capitol. Ilustraţiile noastre sunt copii ale câtorva din cele douăzeci şi cinci de planşe cu care este împodobită ultima ediţie a acelei lucrări.

La câţiva ani după întoarcerea profesorului Smyth, s-a făcut sugestia că Marea Piramidă este „Martorul” lui Iehova şi că ea este un martor la fel de important pentru adevărul divin cât şi pentru ştiinţa naturală. Acesta a fost un gând nou atât pentru profesorul Smyth cât şi pentru alţii. Sugestia a venit din partea unui tânăr scoţian, Robert Menzies, care, studiind învăţăturile ştiinţifice ale Marii Piramide, a descoperit că în ea coexistă învăţături profetice şi cronologice.

Curând a devenit evident că scopul construirii ei a fost să dea o mărturie a planului divin de mântuire, şi în egală măsură mărturia înţelepciunii divine privind adevăruri astronomice, cronologice, geometrice şi alte adevăruri importante. Totuşi, nedesluşind sfera şi desăvârşirea planului de mântuire descoperit în Scripturi, aceşti domni n-au reuşit până acum să observe cele mai uimitoare şi mai frumoase trăsături ale mărturiei Marii Piramide în acestă direcţie, pe care noi acum o găsim a fi o foarte deplină şi completă confirmare a planului veacurilor şi a timpurilor şi perioadelor asociate cu el, aşa cum sunt învăţate în Scripturi şi prezentate în acest volum şi în volumele precedente ale seriei de Studii în Scripturi. Şi, mai mult, noi vedem că acest depozit de cunoştinţă, asemenea celei mai mari părţi a depozitului biblic, a fost ţinut pecetluit în mod intenţionat până când mărturia lui va fi necesară şi apreciată. Implică ((321)) aceasta că marele ei Arhitect a ştiut că va veni un timp când mărturia ei va fi necesară? Cu alte cuvinte, că va veni o vreme când Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu va fi apreciat şi chiar existenţa lui va fi pusă sub semnul întrebării; când filosofia umană, sub numele de ştiinţă, va fi lăudată şi fiecare afirmaţie va fi supusă testelor ei? A decis Dumnezeu să Se dovedească pe Sine şi înţelepciunea Sa chiar prin aceste teste? Aşa ar părea. Această construcţie va face totuşi de ruşine înţelepciunea celor înţelepţi, ca un „Martor” pentru Domnul oştirilor —„În ziua aceea” — care a început deja.

Profesorul Smyth a tras concluzia că Marea Piramidă a fost construită în anul 2170 î. Cr., ajungând la această concluzie în primul rând prin observaţii astronomice. Dânduşi seama că unghiurile pasajului ascendent corespund cu un telescop şi că „Pasajul de Intrare” corespunde cu „indicatorul” unui astronom, el s-a apucat să cerceteze către care stea anume putea el să indice cândva în trecut. Calculele au arătat că o stea, a Draconis, steauadragon, ocupase în ceruri o poziţie care privea direct în jos la intrare, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă, în 2170 î. Cr. Apoi, considerându-se astronom la acea dată, cu indicatorul său fixat pe a Draconis, şi considerând pasajele ascendente ca şi cum ar fi un telescop, cu care ele seamănă mult, el a calculat ce constelaţie sau stea importantă ar fi fost în faţa telescopului său astfel fixat la data anumită arătată de indicatorul său, şi a găsit că trebuie să fi fost Pleiadele. O asemenea coincidenţă minunată l-a convins că data construirii Marii Piramide a fost indicată în acest fel; căci a Draconis este un simbol al păcatului şi al lui Satan, la fel cum Pleiadele sunt un simbol al lui Dumnezeu şi centrul universului. Marea Piramidă indică astfel că Arhitectul ei ştia despre larga răspândire a răului şi despre dominarea lui asupra cursului în jos al omenirii, şi indică de asemenea ce se află dincolo de orice vedere umană — că singura speranţă pentru rasă este în Iehova.

((322))

Această concluzie a profesorului Smyth, privind data construirii Marii Piramide, a fost din plin confirmată ulterior de anumite măsurători prin care Marea Piramidă îşi indică singură data construirii. Înţelegerea faptului că Marea Piramidă arată o înţelepciune a proiectului pe care egiptenii n-ar fi putut s-o aibă — o înţelepciune divină care trebuie să fi fost realizată sub supravegherea vreunui slujitor inspirat al lui Dumnezeu — a condus la presupunerea că Melhisedec a fost constructorul ei. El a fost „împăratul Salemului [adică împăratul păcii], preot al Dumnezeului Prea Înalt”, şi ca persoană şi tip a ocupat o poziţie atât de înaltă încât a fost un binecuvântător al lui Avraam, care de asemenea i-a plătit zeciuieli. Puţine lucruri putem cunoaşte despre aceasta, decât că Melhisedec a fost un rege mare şi paşnic şi că a trăit cam pe timpul acela şi nu departe de locul Marii Piramide.

S-a presupus că Melhisedec, deşi nu era egiptean, a folosit forţă de muncă egipteană pentru construirea Marii Piramide. Şi în oarecare măsură tradiţiile Egiptului sprijină o asemenea teorie. Ele descoperă faptul că Egiptul a suferit o invazie deosebită cam pe timpul acela din partea unui popor pe care tradiţia îl numeşte doar hyksos (adică Regi păstori sau Regi paşnici). Aceşti invadatori se pare că n-au încercat să tulbure guvernarea generală a Egiptului, şi, după ce au stat o vreme cu un scop nerecunoscut de tradiţie, au părăsit Egiptul la fel de paşnic cum au venit. Se presupune că aceşti hyksos sau Regi paşnici îl includeau şi pe Melhisedec şi se crede că ei au fost constructorii Marii Piramide — altarul şi „Martorul” lui Dumnezeu în ţara Egiptului.

Manetho, un preot şi scrib egiptean, este citat de Iosefus şi de alţii că a spus: „Am avut cândva un rege care se numea Timaus. Pe vremea aceea s-a întâmplat, nu ştiu cum, că divinitatea a fost nemulţumită de noi; şi atunci au venit din Răsărit, într-un fel ciudat, oameni de rasă umilă [nu erau

((323))

((324))

(325))

războinici], hyksos, care au avut curajul să invadeze ţara noastră şi au supus-o cu uşurinţă prin puterea lor, fără luptă. Şi când i-au avut în mâinile lor pe conducătorii noştri, au demolat templele zeilor”.

Amplasarea ei specială

Marea Piramidă este situată pe un platou stâncos mai ridicat, dominând fluviul Nil, nu departe de oraşul Cairo, în Egipt. Un lucru remarcabil în legătură cu amplasarea ei este că delta Nilului formează o linie de coastă maritimă care are forma unui adevărat sfert de cerc, cu Marea Piramidă marcând unghiul interior.

Relaţia Marii Piramide cu coasta a fost descoperită de domnul Henry Mitchell, hidrolog şef al Controlului de Coastă al Statelor Unite, care a vizitat Egiptul în 1868 ca să raporteze înaintarea Canalului Suez. Observaţia sa privind regularitatea curburii de-a lungul întregii coaste de nord a Egiptului l-a făcut să tragă concluzia că era indicat un punct central de origine fizică. Căutând acest mare centru, el l-a găsit marcat de Marea Piramidă, care l-a făcut să exclame: „Acest monument stă într-o poziţie fizică mai importantă decât orice altă clădire ridicată de om”.

O linie trasă de la pasajul de intrare direct spre nord ar trece prin punctul cel mai nordic al coastei Egiptului; şi linii trase în continuarea diagonalelor nord-estică şi nord-vestică ale construcţiei, ar cuprinde ambele laturi ale deltei, incluzând astfel ţara în formă de evantai a Egiptului de Jos. (Vezi ilustraţia, pagina 323.) Construită la marginea cea mai de nord a platoului stâncos Gizeh şi privind peste acest sector sau ţară în formă de evantai deschis a Egiptului de Jos, se poate spune într-adevăr că este chiar la hotarul, precum şi în centrul ei convenţional, aşa cum este descrisă de profetul Isaia: „În vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp [piramidă] de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor ((326)) un semn şi o mărturie în ţara Egiptului”. Un alt fapt vrednic de luat în seamă este că Marea Piramidă este situată în centrul geografic al suprafeţei uscatului lumii — incluzând America de Nord şi de Sud, necunoscute timp de secole după amplasarea şi construirea Marii Piramide.

Lecţiile ei ştiinţifice

Marea Piramidă ne vorbeşte, nu prin hieroglife, nici prin desene, ci numai prin amplasarea, construcţia şi măsurătorile sale. Singurele semne sau figuri originale găsite au fost în „Camerele din Construcţie” deasupra „Camerei Regelui”; absolut nici unul din acestea nu se află în pasajele şi camerele propriu-zise ale Piramidei. Omitem lecţiile ştiinţifice ale Marii Piramide pentru economie de spaţiu, pentru că nici unul dintr-o sută de cititori obişnuiţi nu ar înţelege termenii ştiinţifici, aşa încât să aprecieze demonstraţiile, şi în special pentru că ele n-ar fi parte din evanghelie, pe care noi avem misiunea să o prezentăm. Este suficient deci numai să sugerăm felul în care ea îl învaţă pe omul de ştiinţă. De exemplu, s-a găsit că suma bazei celor patru feţe la nivelul „temeliilor” are atâţia coţi piramidali câte zile sunt în patru ani, până la fracţiune — incluzând fracţiunea anului bisect. Măsurătorile în diagonală la bază, de la nord-est la sud-vest şi de la nord-vest la sud-est, însumate, dau atâţia ţoli câţi ani sunt în ciclul precesional. Astronomii au conchis deja că acest ciclu este de 25.827 de ani şi Marea Piramidă confirmă concluzia lor. Distanţa până la Soare, se susţine, este indicată, prin înălţimea şi unghiul Marii Piramide, a fi de 91.840.270 de mile [146.944.432 km], care corespunde aproape exact cu ultimele cifre la care au ajuns astronomii. Până de curând astronomii calculaseră că această distanţă este între nouăzeci şi nouăzeci şi şase de milioane de mile [144-156.600.000 km], ultimul lor calcul şi concluzie fiind nouăzeci şi două de milioane [147.200.000 km]. Marea Piramidă are de ((327)) asemenea propriul ei fel de a indica cel mai corect standard al tuturor greutăţilor şi măsurilor, bazat pe mărimea şi greutatea Pământului, pe care se spune de asemenea că le indică.

Comentând asupra mărturiei ştiinţifice şi a amplasării acestui maiestuos „Martor”, reverendul Joseph Seiss, doctor în teologie, sugerează:

„Este un gând încă şi mai măreţ întruchipat în această construcţie minunată. Din cele cinci puncte ale ei este unul de importanţă specială, în care se termină toate laturile şi liniile ei exterioare. Este colţul din vârf, care îşi înalţă demnul său deget arătător către Soare la amiază, şi prin distanţa lui de la bază indică distanţa medie de la Pământ la acel Soare. Şi dacă ne întoarcem la data pe care o dă Piramida în sine şi căutăm spre ce indica acel deget la miezul nopţii, găsim un indiciu mult mai sublim. Ştiinţa a descoperit în sfârşit că Soarele nu este un centru mort, cu planete învârtindu-se în jurul lui, iar el însuşi staţionar. Acum este recunoscut că şi Soarele este în mişcare, ducând cu el splendida lui suită de comete, planete, sateliţii lui şi ai lor, în jurul unui alt centru încă mult mai mare. Astronomii nu sunt încă întru totul de acord ce şi unde este acel centru. Unii însă cred că au găsit că direcţia lui este Pleiadele şi în special Alcyone, steaua centrală dintre renumitele Pleiade. Onoarea de a fi făcut această descoperire îi revine distinsului astronom german, profesorul J. H. Maedler. Alcyone deci, după câte a putut ştiinţa să-şi dea seama, ar părea să fie „scaunul de domnie al miazănoaptei” în care întregul sistem al gravitaţiei îşi are sediul central şi din care Atotputernicul Îşi guvernează Universul. Şi aici se află minunatul fapt corespondent, că la data construirii Marii Piramide, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă şi ca atare la adevăratul început de an,* aşa cum este încă păstrat în tradiţiile multor ((328)) naţiuni, Pleiadele erau distribuite deasupra meridianului acestei Piramide, cu Alcyone (h Tauri) exact pe această linie. Aici deci este o indicare a celei mai înalte şi mai sublime trăsături la care biata ştiinţă umană este în stare doar să facă aluzie, şi care ar părea să dea un înţeles nebănuit şi puternic acelei conversaţii a lui Dumnezeu cu Iov, când El l-a întrebat: «Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadei?»”

*Începutul anului iudaic, inaugurat cu Ziua Ispăşirii, este arătat în Studii în Scripturi, Vol. II.

Mărturia ei în legătură cu planul de răscumpărare

Deşi fiecare trăsătură a învăţăturii Marii Piramide este importantă şi de interes, cel mai mare interes al nostru se centrează în tăcutul dar elocventul ei simbolism al planului lui Dumnezeu — Planul Veacurilor. Ar fi însă imposibil să înţelegem planul lui Dumnezeu aşa cum este ilustrat de ea, dacă n-am fi descoperit mai întâi acest plan în Biblie. Dar văzându-l înfăţişat acolo, este o întărire pentru credinţă săl vedem din nou atât de frumos schiţat aici; şi să observăm mai departe că atât adevărurile Naturii cât şi ale Revelaţiei sunt recunoscute şi mărturisite de acelaşi mare Autor în acest minunat „Martor” de piatră.

În acest aspect al învăţăturilor ei, Marea Piramidă, văzută din afară, are o semnificaţie frumoasă, reprezentând planul lui Dumnezeu complet, aşa cum va fi el la sfârşitul Veacului Milenar. Încununarea va fi Cristos, Capul recunoscut peste toţi; şi toate celelalte pietre vor fi în mod potrivit încadrate în clădirea glorioasă, completă şi perfectă. Tot acest proces de dăltuire, şlefuire şi potrivire va fi atunci completat şi toate vor fi legate şi cimentate împreună, una de alta şi de Cap, cu iubire. Dacă Marea Piramidă, ca întreg, reprezintă planul lui Dumnezeu complet, piatra ei unghiulară din vârf ar trebui săL reprezinte pe Cristos, pe care Dumnezeu L-a înălţat mult, să fie Cap peste toţi. Şi faptul că ea Îl reprezintă pe Cristos este indicat nu numai de potrivirea ei exactă ca simbol al lui Cristos*, ((329)) ci şi de numeroasele referiri la simbol făcute de profeţi, de apostoli şi de Domnul nostru Isus însuşi.

*Vezi Vol. I, cap. 5; de asemenea Planul Veacurilor, Vol. I, x, y, z, W.

Isaia (28:16) se referă la Cristos ca „piatra de preţ ... din capul unghiului”. Zaharia (4:7) se referă la amplasarea ei cu mare bucurie în vârful edificiului terminat, spunând: „El va pune piatra cea mai însemnată din vârf, cu strigăte: «Îndurare, îndurare cu ea!»” Fără îndoială, când s-a pus piatra din vârf a Marii Piramide bucuria a fost mare printre constructori şi printre toţi cei interesaţi în ea, să vadă această încununare a lucrării terminate. Iov (38:6, 7) de asemenea vorbeşte despre bucuria care a fost când s-a pus piatra unghiulară principală, şi el specifică piatra din vârf sau piatra unghiulară de încununare, menţionând mai întâi celelalte patru pietre unghiulare, spunând: „Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau împreună în cântări de bucurie?” Profetul David de asemenea se referă la Domnul nostru şi foloseşte o figură de stil care corespunde exact cu cea a acestui „Martor” de piatră din Egipt. El spune profetic, din punctul de vedere al viitorului: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua [ziua milenară a gloriei lui Cristos în calitate de Cap şi Conducător al lumii] pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!” (Ps. 118:22-24). Israelul trupesc nu L-a acceptat pe Cristos ca piatră din vârf şi prin urmare a fost respins de la poziţia de casă specială a lui Dumnezeu — Israelul spiritual fiind zidit în locul lui, în Cristos Capul. Şi ne amintim că Domnul nostru Şi-a aplicat chiar această profeţie la Sine Însuşi, şi a arătat că El a fost piatra lepădată, şi că Israel, prin constructorii lui, preoţii şi fariseii, au fost cei care au lepădato. Mat. 21:42, 44; Fapt. 4:11.

Cât de perfect ilustrează piatra din vârful Marii Piramide toate acestea! Piatra din vârf, fiind mai întâi finisată, va servi lucrătorilor ca un tipar sau model pentru întreaga ((330)) construcţie, ale cărei unghiuri şi proporţii trebuie să fie conformate după ea. Dar ne putem uşor imagina că înainte ca această piatră din vârf să fie recunoscută ca tipar pentru toată construcţia, ea a fost lepădată de către zidari, considerată de nimic, unii dintre ei nu s-au putut gândi la nici un loc potrivit pentru ea; cele cinci feţe ale ei, cinci colţuri şi şaisprezece unghiuri diferite făcând-o nepotrivită pentru construcţie, până când a fost necesară chiar piatra din vârf, şi atunci nu s-a potrivit nici o altă piatră. În toţi anii în care lucrarea de zidire a înaintat, această Piatră Principală din Capul Unghiului a fost „o piatră de poticnire” şi „o stâncă de cădere” pentru cei nefamiliarizaţi cu utilitatea şi locul ei, întocmai cum este Cristos şi va continua să fie pentru mulţi, până când ei Îl vor vedea înălţat ca Piatra din Capul Unghiului din planul lui Dumnezeu.

Figura piramidei reprezintă perfecţiunea şi deplinătatea şi ne vorbeşte în simbol despre planul lui Dumnezeu, arătând că „în dispensaţia plinătăţii timpurilor, El va uni [într-o familie armonioasă, deşi în planuri diferite de existenţă] sub un Cap, toate lucrurile din cer şi de pe pământ, sub Cristos” — toate care nu se vor putea conforma fiind nimicite. Efes. 1:10; 2:20-22 — Diaglott.

Cum schiţează construcţia internă a Marii Piramide
Planul de Răscumpărare

Dar în timp ce mărturia exterioară a acestei măreţe construcţii este astfel completă şi în acord cu revelaţia scrisă a lui Dumnezeu, construcţia sa interioară este încă şi mai minunată. În timp ce forma ei exterioară ilustrează rezultatele complete ale Planului de Răscumpărare* al lui Dumnezeu, construcţia interioară marchează şi ilustrează fiecare trăsătură importantă a acelui plan, aşa cum s-a dezvoltat el veac după veac, până la glorioasa şi completa ((331)) lui împlinire. Aici pietrele de la diferite nivele sau planuri reprezintă perfecţiunea tuturor celor care, sub Cristos Isus, Capul nostru, vor ajunge în conformitate cu voinţa perfectă a lui Dumnezeu, după cum am văzut deja din mărturia Scripturii. Unii vor fi desăvârşiţi în planul uman şi alţii în planurile sau naturile spirituală şi divină. Astfel podeaua „Camerei Regelui” este arătată a fi în al cincizecilea rând de zidărie, cea a „Camerei Reginei” în rândul al douăzeci şi cincilea, iar capătul de jos al „Primului Pasaj Ascendent”, dacă este extins cu „Dopul”, aşa cum va fi arătat imediat, ajunge până jos la linia bazală a Piramidei. Astfel, de la linia bazală în sus, Marea Piramidă pare să stea ca o emblemă a planului lui Dumnezeu de mântuire sau de ridicare din păcat şi moarte, prevăzută pentru întreaga omenire. Linia bazală corespunde astfel cu data confirmării făgăduinţei lui Dumnezeu către Israelul tipic — începutul procesului de ridicare sau mântuire.

*Vezi Planul Veacurilor în Vol. I

Sugerăm un studiu atent al schiţei însoţitoare care arată aranjamentul interior al acestei construcţii minunate. Marea Piramidă are doar un singur „Pasaj de Intrare” potrivit. Acest pasaj este regulat, dar scund şi înclinat şi duce în jos spre o mică încăpere sau „Cameră Subterană” tăiată în stâncă. Această cameră are o construcţie specifică, tavanul fiind bine finisat, în timp ce pereţii sunt doar începuţi iar partea de jos este accidentată şi nefinisată. Aceasta a sugerat unora ideea de „abis fără fund”, termen folosit în Scripturi ca să reprezinte dezastrul, uitarea şi stingerea. Acest „Pasaj de Intrare” reprezintă potrivit cursul actual descendent al omenirii spre nimicire, în timp ce „Camera Subterană”, prin construcţia ei specială, ilustrează marele necaz, dezastru, marea nimicire, „plata păcatului”, spre care duce cursul descendent.

„Primul Pasaj Ascendent” este cam de aceeaşi mărime cu „Pasajul de Intrare” din care se ramifică. Este mic, scund şi dificil de urcat, dar la capătul de sus se deschide ((332)) într-un culoar mare, elegant, numit „Marea Galerie”, al cărui tavan este de şapte ori mai înalt decât pasajele care duc la el. Se presupune că „Pasajul Ascendent”, scund, reprezintă dispensaţia Legii şi Israelul ca naţiune de la ieşirea lui din Egipt. Atunci ei au părăsit naţiunile lumii şi cursul lor descendent, ca să fie naţiunea sfântă a lui Dumnezeu şi sub legea Sa — propunându-şi să umble de atunci încolo pe o cale ascendentă şi mai dificilă decât cea a lumii păgâne, adică să ţină Legea. Se înţelege că „Marea Galerie” reprezintă perioada chemării evanghelice — încă ascendentă şi dificilă, dar nu cu piedici ca aceea din urma ei. Înălţimea şi lăţimea mai mare a acestui pasaj reprezintă bine speranţele mai măreţe şi libertăţile mai mari ale Dispensaţiei creştine.

Sub „Marea Galerie”, la capătul ei de jos, la acelaşi nivel cu podeaua, începe un „Pasaj Orizontal” care duce la o cameră mică numită de obicei „Camera Reginei”. La capătul de sus al „Marii Galerii” se află un alt coridor scund care duce la o cameră mică numită „Anticameră” care este o construcţie foarte ciudată şi care le-a sugerat unora ideea unei şcoli — un loc de instruire şi examinare.

Dar camera principală a Marii Piramide, atât ca mărime cât şi ca importanţa amplasării, este puţin mai departe şi este separată de „Anticameră” printr-un alt coridor scund. Această cameră este cunoscută sub numele de „Camera Regelui”. Deasupra ei sunt câteva încăperi mici numite „Camerele din Construcţie”. Semnificaţia acestora, dacă au vreo semnificaţie, nu este legată de om, nici de vreo altă creatură care umblă pe jos, ci de fiinţe spirituale: deoarece se va observa pe schiţă că deşi feţele laterale şi cea de sus sunt drepte şi finisate, nici una dintre ele nu are podea. „Camera Regelui” conţine o „Ladă” sau o cutie de piatră, singura piesă de mobilier găsită în Marea Piramidă. În „Camera Regelui” ventilaţia se face prin

((333))

((334))

((335))

două canale care traversează pereţii de pe feţele opuse şi ies în exterior — lăsate în acest scop de constructori. Unii au speculat că sunt încă şi alte camere şi pasaje care vor fi descoperite în viitor, dar noi nu împărtăşim această opinie; nouă ni se pare că pasajele şi camerele deja descoperite servesc pe deplin scopul divin intenţionat, de mărturie pentru tot planul lui Dumnezeu.

Din partea de vest a capătului de jos sau nordic al „Marii Galerii”, prelungindu-se în jos, este un pasaj neregulat numit „Fântâna”, care duce în „Pasajul de Intrare” descendent. Traseul lui trece printr-o grotă în stâncă naturală. Legătura dintre acest pasaj şi „Marea Galerie” este foarte neregulată. S-ar părea că iniţial trecerea spre „Camera Regelui” a fost ascunsă, fiind acoperită de lespezile podelei din „Marea Galerie” şi de asemenea că o lespede de piatră a acoperit gura „Fântânii”. Dar acum tot capătul de jos al „Marii Galerii” este smuls, deschizând pasajul spre „Camera Reginei” şi lăsând „Fântâna” deschisă. Cei care au fost acolo şi au examinat locul spun că arată ca şi cum la gura „Fântânii” ar fi avut loc o explozie, deschizând-o brusc de jos. Totuşi, opinia noastră este că o astfel de explozie nu a avut loc niciodată, ci că lucrurile au fost lăsate dinadins de către constructori aşa cum sunt, ca să indice acelaşi lucru care ar fi indicat de presupusa explozie, la care se va face referire mai târziu. La drept vorbind, nici una dintre aceste pietre nu este de găsit acum şi ar fi fost foarte dificil a le îndepărta.

La capătul de sus sau sudic al „Marii Galerii”, linia podelei „Anticamerei” şi a „Camerei Regelui” se prelungeşte în „Marea Galerie”, formând un obstacol abrupt, sau o treaptă înaltă la capătul ei de sus. Această treaptă iese în afară din peretele sudic cu şaizeci şi unu de ţoli. Acest perete de la capătul de sud al „Marii Galerii” are de asemenea o particularitate: nu este vertical, ci ((336)) înclinat spre nord — în partea de sus 20 de ţoli* — şi chiar la vârf este o deschidere sau un canal care face legătura cu aşa-numitele „Camere din Construcţie” deasupra „Camerei Regelui”.

*Raportul doctorului J. Edgar.

Coridoarele şi podelele Piramidei sunt din calcar, cum de fapt este întreaga construcţie, exceptând „Camera Regelui”, „Anticamera” şi coridorul dintre ele unde podeaua şi tavanul sunt din granit. Singura piesă din granit aflată în altă parte în construcţie este „Dopul” de granit, care etanşează bine capătul de jos al „Primului Pasaj Ascendent”. Aşa cum a fost iniţial lăsat de constructori, „Primul Pasaj Ascendent” a fost închis cu o piatră unghiulară bine fixată la capătul lui de jos, unde acesta se uneşte cu „Pasajul de Intrare”; şi acest lucru a fost atât de îngrijit făcut, încât „Primul Pasaj Ascendent” a fost necunoscut până când, la „timpul cuvenit”, piatra a căzut. Aproape de capătul de jos al acestui „Prim Pasaj Ascendent” şi chiar în spatele pietrei care îl închide, era „Dopul” de granit, făcut în uşoară formă de ic şi evident intenţionat să rămână acolo, deoarece a rezistat până acum tuturor eforturilor de a-l îndepărta.

Deşi „Pasajul de Intrare” era bine cunoscut anticilor, după cum este atestat de istorici, totuşi Al Mamoun, un calif arab, a fost evident în necunoştinţă de situarea lui exactă, exceptând faptul că tradiţia îl localiza pe faţa de nord a Piramidei, când, în anul 825 d. Cr., cu mare cheltuială a săpat o intrare, cum se arată în schiţă, în speranţa găsirii unor comori minunate. Dar deşi ea conţinea mari comori intelectuale apreciate acum, ea nu conţinea nici una de felul celor căutate de arabi. Truda lor totuşi n-a fost complet în zadar; căci, în timp ce lucrau, piatra care sigila pasajul ascendent s-a mişcat din poziţia ei, a căzut în „Pasajul de Intrare” şi a spus secretul, scoţând astfel la iveală „Primul Pasaj Ascendent”. Arabii au presupus că în sfârşit au descoperit calea spre bogăţia secretă, şi, incapabili să scoată ((337)) „Dopul” de granit, au săpat un pasaj de-alungul lui, perforând mult mai uşor calcarul mai moale decât granitul.

Mărturia Marii Piramide privind Planul Veacurilor

Într-o scrisoare către profesorul Smyth, domnul Robert Menzies, tânărul scoţian care a sugerat cel dintâi caracteristica religioasă sau mesianică a învăţăturii Marii Piramide, spunea:

„Din capătul de nord al Marii Galerii, înaintând în sus, încep anii vieţii Mântuitorului nostru, exprimaţi în raportul de un ţol la un an. Treizeci şi trei de ţoli-ani, ne duc chiar deasupra gurii Fântânii”.

Da, acea „Fântâna” este cheia, cum s-ar zice, întregii chestiuni. Ea reprezintă nu numai moartea şi îngroparea Domnului nostru, dar şi învierea Sa. Aceasta din urmă este arătată prin caracteristica remarcată deja, că gura „Fântânii” şi împrejurul ei arată ca şi cum o explozie ar fi deschis-o de jos în sus. Astfel a rupt Domnul nostru legăturile morţii, aducând prin aceasta la lumină viaţa şi nemurirea — deschizând o cale nouă spre viaţă (Evr. 10:20). N-a fost posibil ca El să fie reţinut de moarte (Fapt. 2:24), se pare că este limbajul rocilor sfărâmate care înconjoară deschiderea de sus a acestei „Fântâni”. După cum „Fântâna” a fost singura cale de acces spre fiecare din aceste pasaje urcătoare ale Marii Piramide, tot aşa prin moartea şi învierea Răscumpărătorului nostru este singura cale spre viaţă pe oricare plan pentru rasa decăzută. După cum „Primul Pasaj Ascendent” a fost acolo dar nu se putea trece, tot aşa Legământul iudaic sau al Legii a fost ca o cale sau ofertă de viaţă, dar o cale inutilă sau pe care nu se putea trece spre viaţă: nimeni din rasa decăzută n-a putut sau na ajuns vreodată la viaţă parcurgând cursul ei prestabilit. „Nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin faptele legii” la viaţă (Rom. 3:20). Ceea ce simbolizează „Fântâna”, adică răscumpărarea, este singura cale prin care vreun membru al rasei condamnate poate ajunge la marea prevedere a planului divin — viaţa veşnică.

((338))

Cu ani înainte de a se face această sugestie, că „Marea Galerie” reprezintă dispensaţia creştină, profesorul Smyth, prin observaţii astronomice, fixase data construirii Piramidei la 2170 î. Cr.; când domnul Menzies a sugerat că numărul de ţoli ai liniei podelei „Marii Galerii” reprezintă ani, cuiva i-a trecut prin minte că dacă teoria era adevărată, măsurarea liniei podelei de la capătul de jos al „Marii Galerii” în jos pe „Primul Pasaj Ascendent” până la joncţiunea acestuia cu „Pasajul de Intrare” şi de acolo în sus de-a lungul „Pasajului de Intrare” spre intrarea Piramidei, ar trebui să se descopere vreun semn sau vreun indiciu în pasaj care să corespundă şi astfel să dovedească data construirii Piramidei şi corectitudinea teoriei un ţol pentru un an. Acesta, deşi raţional, a fost un test crucial şi s-a obţinut serviciul unui inginer civil ca să viziteze din nou Marea Piramidă şi să facă măsurători foarte precise ale pasajelor, camerelor etc. Aceasta a fost în 1872; şi raportul acestui domn a fost o confirmare până la cel mai mic amănunt. Măsurătorile lui arată nivelul podelei tocmai arătat a fi de 2170&»189; ţoli, până la o linie trasă foarte fin în pereţii „Pasajului de Intrare”. Astfel data construirii ei este dublu atestată, în timp ce nivelul podelei pasajelor ei arată a fi pagini de istorie şi cronologie, care vor mai fi auzite în general ca o „mărturie pentru Domnul în ţara Egiptului”.

Aici, mulţumită măsurătorilor foarte exacte ale tuturor pasajelor, furnizate de profesorul Smyth, suntem ajutaţi să ajungem la ceea ce pentru noi sunt de departe cele mai interesante aspecte date până acum ale mărturiei acestui „Martor”.

La început, când am ajuns să apreciem ceea ce am menţionat deja din mărturia Marii Piramide, am spus imediat: Dacă aceasta într-adevăr se dovedeşte a fi o Biblie în piatră, dacă ea este o înregistrare a planurilor secrete ale

((339))

((340))

((341))

Marelui Arhitect al Universului, etalând preştiinţa şi înţelepciunea Lui, ea ar trebui să fie şi va fi în deplin acord cu Cuvântul Său scris. Faptul că secretele Piramidei au fost păstrate până la încheierea a şase mii de ani de istorie a lumii, dar că ea începe acum să-şi dea mărturia pe măsură ce Aurora Milenară se apropie, este în perfectă armonie cu Cuvântul scris, a cărui abundentă mărturie legată de gloriosul plan al lui Dumnezeu a fost la fel ţinută în secret de la întemeierea lumii şi numai acum începe să strălucească în plinătatea şi gloria ei.

Am prezentat deja, în volumele precedente şi în capitolele precedente ale acestui volum, mărturia clară a Cuvântului scris, arătând că noi stăm în pragul unui veac nou — că Ziua Milenară se iveşte, cu schimbarea ei în stăpânirea pământului, de sub controlul „Prinţului lumii acesteia” şi al credincioşilor săi, sub controlul Celui „care are dreptul” (prin cumpărare) şi al sfinţilor Săi credincioşi. Am văzut că deşi rezultatul acestei schimbări va fi o mare binecuvântare, totuşi timpul transferului, în timp ce prinţul din prezent, „omul cel tare”, este în cursul legării şi casa lui este în cursul scoaterii de la putere (Mat. 12:29; Apoc. 20:2), va fi un timp de necaz intens. Dovezile scripturale ale timpului pe care le-am analizat arată că acest necaz trebuia să fie datat de la a doua venire a lui Cristos (octombrie 1874), când a început judecarea naţiunilor, sub influenţele luminătoare ale Zilei Domnului. Aceasta este arătată în Marea Piramidă astfel:

„Pasajul Descendent”, de la intrarea Marii Piramide, care duce spre „Groapă” sau „Camera Subterană”, reprezintă cursul lumii în general (sub prinţul acestei lumi), spre marele timp de necaz („Groapa”) în care se va pune capăt răului. Măsurarea acestei perioade şi determinarea când se va ajunge la groapa necazului sunt destul de uşoare dacă avem o dată definită — un punct în Piramidă de la care să plecăm. ((342)) Avem acest reper ca dată, la joncţiunea „Primului Pasaj Ascendent” cu „Marea Galerie”. Acel punct marchează naşterea Domnului nostru Isus, aşa cum „Fântâna”, cu 33 de ţoli mai încolo, indică moartea Sa. Aşadar, dacă măsurăm înapoi în „Primul Pasaj Ascendent” până la joncţiunea lui cu „Pasajul de Intrare”, vom avea o dată fixă de marcat în pasajul descendent. Această măsură este 1542 de ţoli şi indică anul 1542 î. Cr., ca data la acel punct. Apoi măsurând de la acel punct în jos în „Pasajul de la Intrare”, ca să găsim distanţa până la intrarea în „Groapă”, care reprezintă marele necaz şi nimicire cu care trebuie să se sfârşească acest veac, când răul va fi răsturnat de la putere, găsim că este de 3457 de ţoli, simbolizând 3457 de ani de la data de mai sus, 1542 î. Cr. Acest calcul arată 1915 d. Cr., marcând începutul perioadei de necaz; căci 1542 de ani î. Cr. plus 1915 ani d. Cr. fac 3457 de ani. Astfel Piramida mărturiseşte că sfârşitul lui 1914 va fi începutul timpului de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele — nu, şi nici nu va mai fi vreodată după aceea. Şi astfel se va observa că acest „Martor” confirmă pe deplin mărturia Bibliei asupra acestui subiect, aşa cum este arătat prin „Dispensaţiile Paralele” în Studii în Scripturi, Vol. II, cap. 7.

Nimeni să nu se îndoiască de faptul că cei patruzeci de ani de „seceriş” au început în toamna lui 1874, din cauză că necazul nu a atins încă un stadiu atât de nemaipomenit şi de neîndurat, şi din cauză că, în unele privinţe, perioada „secerişului” a fost de la acea dată una de mare înaintare în cunoştinţă. Să ne amintim, de asemenea, că imaginile şi ilustraţiile Marii Piramide incluzând schiţa „Gropii” au fost realizate de profesorul Smyth fără vreo referire la această aplicare.

În afară de aceasta, ar trebui să ne amintim că Cuvântul Domnului arată clar că judecăţile acestui timp de necaz vor începe cu Biserica nominală ca pregătire pentru răsturnarea ei, şi în lupta egoismului dintre capital şi ((343)) muncă, ambele acestea organizându-se acum pentru necazul culminant.

Forma şi finisarea acestei camere sau „Gropi”, care este cea mai de jos, sunt în mod special semnificative. În timp ce tavanul şi unele părţi din pereţi sunt regulate, ea nu are podea — fundul ei accidentat, nefinisat, coborând tot mai jos spre partea ei estică, dând motiv pentru numele de „Groapă Fără Fund”, care i s-a aplicat uneori. Această cameră vorbeşte atât despre libertate şi independenţă, cât şi despre necaz, atât despre înălţare, cât şi despre degradare; căci, atunci când călătorul ajunge în ea, înghesuit şi epuizat din cauza poziţiei ghemuite impuse de micimea „Pasajului de Intrare”, el găseşte aici nu numai o treaptă coborâtoare spre adâncimi mai mari şi pe „o podea care deranjează”, foarte neregulată şi spartă, dar el găseşte şi o mare înălţime, parte din această cameră fiind mult mai înaltă decât coridorul care duce la ea, ceea ce sugerează un loc foarte lărgit pentru funcţia sa mentală.

Cât de mult este şi acest lucru în conformitate cu faptele. Nu putem vedea deja că spiritul libertăţii a ajuns la masele naţiunilor civilizate? Nu ne oprim aici să analizăm consecvenţele şi inconsecvenţele libertăţilor simţite şi pretinse de mase — ambele sunt sugerate în această cameră prin înălţimea tavanului şi prin adâncimea fundului ei: observăm doar faptul că lumina zilei noastre — Ziua Domnului — induce spiritul de libertate; şi spiritul de libertate ajungând în contact cu mândria, bogăţia şi puterea celor care încă au controlul, va fi cauza necazului despre care Scripturile ne asigură că în cele din urmă va fi foarte mare. Deşi deocamdată acesta de abia a început, regii şi împăraţii şi politicienii şi capitaliştii şi toţi oamenii îl văd venind, şi „oamenii îşi dau sufletul de groază în aşteptarea celor ce vor veni”; căci puterile cerurilor sunt clătinate şi în cele din urmă vor fi îndepărtate. Sistemele rele — civile, sociale şi religioase — ale „lumii rele de acum” se vor scufunda acolo în uitare, în nimicire, pe care camera subterană sau „Groapa” o simbolizează de asemenea. Căci noi privim ((344)) „Groapa” nu numai ca un simbol al necazului copleşitor care va cuprinde ordinea prezentă de lucruri într-o răsturnare şi nimicire (din cauza nepotrivirii lor cu ordinea mai bună de lucruri care trebuie stabilită sub Împărăţia lui Dumnezeu), ci şi ca un simbol al sfârşitului cert al fiecărei fiinţe care continuă să urmeze cursul descendent, şi care, sub luminarea deplină a Veacului Milenar, va refuza să se despartă de păcatele sale şi să urmeze dreptatea.

Să observăm un alt punct în legătură cu aceasta: „Pasajul de Intrare” are o înclinare în jos până se apropie de „Groapă”, când încetează a fi înclinat şi merge orizontal. Măsurând înapoi de la intarea camerei subterane sau „Gropii”, până la unirea părţii orizontale cu partea înclinată a pasajului, găsim distanţa de 324 de ţoli; ca atare, începutul părţii nivelate a pasajului marchează o dată cu 324 de ani înainte de 1915, adică anul 1590. Aceasta ar părea să spună că la acea dată (1591 d. Cr.) sa întâmplat ceva care a avut o mare influenţă asupra cursului civilizaţiei şi care într-o măsură a oprit tendinţa ei descendentă. Ce s-a întâmplat atunci? Ce mişcare mare marcată de acea dată a avut o astfel de influenţă?

Din nefericire nu găsim nici o măsurătoare exactă a acestei porţiuni din acest pasaj coborâtor şi suntem convinşi că schiţele profesorului Smyth nu sunt suficient de precise ca să justifice încrederea în „măsurătorile pe hârtie” bazate pe ele. O măsurătoare neconfirmată este 324 de ţoli piramidali, care măsuraţi înapoi ar arăta cam anul 1590 sau „ziua lui Shakespeare”. Totuşi, noi nu dăm nici o importanţă acestei sugestii.

Un lucru este sigur — că acel pasaj jos, coborâtor, reprezintă cursul lumii, după cum pasajele urcătoare reprezintă cursul Bisericii „chemate”. Schimbarea de la o cale coborâtoare la una orizontală ar părea prin urmare să implice o luminare morală sau politică, sau o restrângere favorabilă de la cursul în jos.

În mod indirect, Reforma protestantă din secolul al şaisprezecelea a făcut mult, fără îndoială, pentru ridicarea ((345)) lumii în toate privinţele. Ea a curăţat atmosfera morală de mare parte din ignoranţa şi superstiţia ei şi atât romano- catolicii cât şi protestanţii recunosc faptul că ea a marcat o eră nouă de progres universal.

Nu pretindem, cum pretind unii, că în zilele noastre totul este urcător, mai degrabă decât coborâtor. Din contră, vedem multe lucruri în zilele noastre cu care nu putem fi de acord că sunt nici măcar civilizate, decum să fie în armonie cu voinţa divină. Vedem o mai largă concepţie „umanitară” predominantă în lume, care, deşi este departe de religia Domnului nostru Isus, este cu mult înaintea superstiţiilor ignorante din trecut.

De fapt această îmbunătăţire socială din lume a fost cea care a dat naştere „Teoriei Evoluţiei” şi i-a făcut pe mulţi să conchidă că lumea se îmbunătăţeşte rapid tot mai mult, că ea n-a avut nevoie de nici un Mântuitor şi de lucrarea Lui răscumpărătoare şi n-are nevoie de nici o Împărăţie care să vină cu lucrarea de restabilire. Foarte curând biata lume îşi va da seama că ridicarea şi temelia egoismului pur înseamnă nemulţumire crescândă şi în cele din urmă anarhie. Numai cei din poporul Domnului, călăuziţi de Cuvântul Său, sunt capabili să vadă aceste lucruri în lumina lor cuvenită.

Dar în timp ce măsurătorile de mai sus dădeau mărturiile lor armonioase, o altă măsurătoare părea să fie în totală lipsă de armonie cu relatarea Bibliei; anume cea a „Primului Pasaj Ascendent”, care după câte se pare reprezintă perioada de la exodul lui