6: 1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.
6: 2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
6: 3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui.
6: 4 Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
6: 5 Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
6: 6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
6: 7 Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
6: 8 Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
6: 9 V-am scăpat din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v-am dat vouă ţara lor.
6: 10 V-am zis: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.
6: 11 Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.
6: 12 Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: Domnul este cu tine, viteazule!
6: 13 Ghedeon I-a zis: Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt? Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mâinile lui Madian!
6: 14 Domnul S-a uitat la el, şi a zis: Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?
6: 15 Ghedeon I-a zis: Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.
6: 16 Domnul i-a zis: Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.
6: 17 Ghedeon I-a zis: Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
6: 18 Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, şi să-l pun înaintea Ta. Şi Domnul a zis: Voi rămâne până te vei întoarce.
6: 19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar, şi I le-a pus înainte.
6: 20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: Ia carnea şi azimele, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama. Şi el a făcut aşa.
6: 21 Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
6: 22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.
6: 23 Şi Domnul i-a zis: Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.
6: 24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele Domnul păcii: altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
6: 25 În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: Ia viţelul tatălui tău, şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra.
6: 26 Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.
6: 27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
6: 28 Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.
6: 29 Ei şi-au zis unul altuia: Cine a făcut lucrul acesta? Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.
6: 30 Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.
6: 31 Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal, să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.
6: 32 În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.
6: 33 Tot Madianul, Amalec şi fiii Răsăritului, s-au strâns împreună, au trecut Iordanul, şi au tăbărât în valea Isreel.
6: 34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.
6: 35 A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iese înainte.
6: 36 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus,
6: 37 iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.
6: 38 Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
6: 39 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă.
6: 40 Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.