3: 1 Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.
3: 2 El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.
3: 3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Canaaniţii, Sidoniţii, şi Heviţii care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.
3: 4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise.
3: 5 Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor;
3: 6 au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, şi au slujit dumnezeilor lor.
3: 7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.
3: 8 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.
3: 9 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.
3: 10 Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
3: 11 Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
3: 12 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.
3: 13 Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit. A bătut pe Israel, şi a luat cetatea Finicilor.
3: 14 Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.
3: 15 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
3: 16 Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.
3: 17 A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras.
3: 18 Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră.
3: 19 El însuşi s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal, şi a zis: Împărate, am să-ţi spun ceva în taină. Împăratul a zis: Tăcere! Şi toţi cei ce erau lângă el au ieşit afară.
3: 20 Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară, şi a zis: Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine. Eglon s-a sculat de pe scaun.
3: 21 Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă, şi i-a împlântat-o în pântece.
3: 22 Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul fierului; căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese.
3: 23 Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el, şi a tras zăvorul.
3: 24 După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: Fără îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.
3: 25 Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.
3: 26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării, şi a scăpat în Seira.
3: 27 Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au pogorât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor.
3: 28 El le-a zis: Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi. Ei s-au pogorât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.
3: 29 Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.
3: 30 În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
3: 31 După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.