2: 2 Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
2: 3 şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: Tu şezi în locul acesta bun! Şi apoi ziceţi săracului: Tu stai colo în picioare! Sau: Şezi jos la picioarele mele!
2: 4 Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele?
2: 5 Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
2: 6 Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
2: 7 Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?
2: 8 Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, bine faceţi.
2: 9 Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de lege.
2: 10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
2: 11 Căci, Cel ce a zis: Să nu preacurveşti, a zis şi: Să nu ucizi. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
2: 12 Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
2: 13 căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
2: 14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
2: 15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
2: 16 şi unul dintre voi le zice: Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă! fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
2: 17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
2: 18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.
2: 19 Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred şi se înfioară!
2: 20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
2: 21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
2: 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
2: 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire; şi el a fost numit prietenul lui Dumnezeu.
2: 24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
2: 25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
2: 26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
