1: 2 Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.
1: 3 Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
1: 4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.
1: 5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
1: 6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
1: 7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
1: 8 Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
1: 9 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!
1: 10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!
1: 11 Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!
1: 12 O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
1: 13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare, şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele!
1: 14 Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.
1: 15 Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
1: 16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit.
1: 17 Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.
1: 18 Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.
1: 19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană, ca să-şi ţină viaţa.
1: 20 Doamne, uită-Te la necazul meu. Înăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă moartea.
1: 21 M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.
1: 22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, şi inima îmi este bolnavă.
