56: 2 Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei; sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi.
56: 3 Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.
56: 4 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?
56: 5 Într-una ei îmi ating drepturile, şi n-au decât gânduri rele faţă de mine.
56: 6 Uneltesc, pândesc şi îmi urmăresc paşii, pentru că vor să-mi ia viaţa.
56: 7 Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor: doboară popoarele, Dumnezeule, în mânia Ta!
56: 8 Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?
56: 9 Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea.
56: 10 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui.
56: 11 Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?
56: 12 Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe care Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulţumire.
56: 13 Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.



