49: 2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!
49: 3 Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.
49: 4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harfei.
49: 5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
49: 6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
49: 7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
49: 8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
49: 9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
49: 10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
49: 11 Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
49: 12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.
49: 13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.
49: 14 Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
49: 15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.
49: 16 Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva, şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
49: 17 căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
49: 18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
49: 19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
49: 20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.
