30: 2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
30: 3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
30: 4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei, şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
30: 5 Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
30: 6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
30: 7 Urlă printre stufişuri, şi se adună sub mărăcini.
30: 8 Fiinţe mârşave şi dispreţuite, sunt izgoniţi din ţară.
30: 9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
30: 10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
30: 11 Nu se mai sfiiesc şi mă înjosesc, nu mai au nici un frâu înaintea mea.
30: 12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
30: 13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
30: 14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
30: 15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
30: 16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.
30: 17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
30: 18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
30: 19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
30: 20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
30: 21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
30: 22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
30: 23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
30: 24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
30: 25 Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
30: 26 Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
30: 27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
30: 28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
30: 29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
30: 30 Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
30: 31 Harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.
