24: 2 Sunt unii care mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;
24: 3 iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
24: 4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
24: 5 Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
24: 6 Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
24: 7 Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
24: 8 Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
24: 9 Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
24: 10 Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
24: 11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;
24: 12 în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
24: 13 Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
24: 14 Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
24: 15 Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: Nimeni nu mă va vedea, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
24: 16 Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
24: 17 Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
24: 18 Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată, şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
24: 19 Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
24: 20 Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
24: 21 el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!
24: 22 Şi totuşi, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
24: 23 El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24: 24 S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
24: 25 Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?
