1: 1 Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.
1: 2 Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;
1: 3 şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon. Acolo se afla cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului.
1: 4 Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.
1: 5 Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.
1: 6 Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.
1: 7 În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon, şi i-a zis: Cere ce vrei să-ţi dau.
1: 8 Solomon a răspuns lui Dumnezeu: Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.
1: 9 Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pământului!
1: 10 Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?
1: 11 Dumnezeu a zis lui Solomon: Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,
1: 12 Înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată nici un împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.
1: 13 Solomon s-a întors la Ierusalim, după ce a părăsit înălţimea de la Gabaon şi cortul întâlnirii. Şi a domnit peste Israel.
1: 14 Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
1: 15 Împăratul a făcut argintul şi aurul tot atât de obişnuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atât de obişnuiţi ca sicomorii care cresc în câmpie.
1: 16 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau şi-i luau în cete pe un preţ hotărât;
1: 17 se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot aşa aduceau şi pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.