4: 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
4: 3 Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.
4: 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
4: 5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
4: 6 Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
4: 7 Ferice, zice el, de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!
4: 8 Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!
4: 9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire.
4: 10 Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
4: 11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
4: 12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
4: 13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
4: 14 Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
4: 15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
4: 16 De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
4: 17 după cum este scris: Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
4: 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Aşa va fi sămânţa ta.
4: 19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
4: 20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
4: 21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
4: 22 De aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.
4: 23 Dar nu numai pentru el este scris că i-a fost socotită ca neprihănire;
4: 24 ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
4: 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
