9: 2 că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă.
9: 3 Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
9: 4 Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
9: 5 patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
9: 6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel;
9: 7 şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.
9: 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
9: 9 Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.
9: 10 Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
9: 11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,
9: 12 s-a zis Rebecii: Cel mai mare va fi rob celui mai mic,
9: 13 după cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.
9: 14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
9: 15 Căci El a zis lui Moise: Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.
9: 16 Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
9: 17 Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
9: 18 Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
9: 19 Dar îmi vei zice: Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?
9: 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: Pentru ce m-ai făcut aşa?
9: 21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
9: 22 Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire;
9: 23 şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?
9: 24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,
9: 25 după cum zice în Osea: Voi numi popor al Meu, pe cel ce nu era poporul Meu, şi preaiubită, pe cea care nu era preaiubită.
9: 26 Şi acolo unde li se zicea: Voi nu sunteţi poporul Meu, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.
9: 27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.
9: 28 Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.
9: 29 Şi, cum zisese Isaia mai înainte: Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
9: 30 Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;
9: 31 pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.
9: 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
9: 33 după cum este scris: Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.
