4: 2 foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
4: 3 Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4: 4 Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
4: 5 A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
4: 6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
4: 7 Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?
4: 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
4: 9 Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
4: 10 s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
4: 11 El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.
4: 12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
4: 13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
4: 14 Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
4: 15 Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
4: 16 şi au zis: Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.
4: 17 Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.
4: 18 Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
4: 19 Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
4: 20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.
4: 21 I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
4: 22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
4: 23 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
4: 24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
4: 25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
4: 26 Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.
4: 27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
4: 28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
4: 29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
4: 30 şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.
4: 31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
4: 32 Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
4: 33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
4: 34 Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,
4: 35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
4: 36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,
4: 37 a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.
