7: 2 Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage Domnului,
7: 3 şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?
7: 4 Atunci Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:
7: 5 Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
7: 6 Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?
7: 7 Nu cunoaşteţi cuvintele, pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui de primprejur, şi când şi partea de miază-zi şi câmpia erau locuite?
7: 8 Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:
7: 9 Aşa a vorbit Domnul oştirilor: Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.
7: 10 Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.
7: 11 Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să n-audă.
7: 12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.
7: 13 Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.
7: 14 Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut o pustie!
