36: 2 Ia un sul de carte, şi scrie în ea toate cuvintele, pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi!
36: 3 Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.
36: 4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într-o carte după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul.
36: 5 Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: Eu sunt închis, şi nu pot să merg la Casa Domnului.
36: 6 De aceea, du-te tu însuţi, şi citeşte din carte ce ai scris în ea după spusele mele, şi anume, cuvintele Domnului, citeşte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citeşti şi în auzul tuturor acelora din Iuda, care vor veni din cetăţile lor.
36: 7 Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, şi se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia şi urgia, cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!
36: 8 Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise prorocul Ieremia, şi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.
36: 9 În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.
36: 10 Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.
36: 11 Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,
36: 12 s-a pogorât la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate celelalte căpetenii.
36: 13 Şi Mica le-a spus toate cuvintele pe care le auzise, când citea Baruc în carte, în auzul poporului.
36: 14 Atunci toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, să-i spună: Ia în mână cartea din care ai citit, în auzul poporului, şi vino! Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mână, şi s-a dus la ei.
36: 15 Ei i-au zis: Şezi şi citeşte-o în auzul nostru. Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.
36: 16 Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alţii, şi au zis lui Baruc: Vom spune împăratului toate cuvintele acestea.
36: 17 Şi au mai pus lui Baruc următoarea întrebare: Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!
36: 18 Baruc le-a răspuns: El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.
36: 19 Căpeteniile au zis lui Baruc: Du-te de te ascunde, tu şi Ieremia, ca să nu ştie nimeni unde sunteţi.
36: 20 Ei s-au dus apoi la împăratul în curte, lăsând cartea în odaia de scris a logofătului Elişama, şi au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului.
36: 21 Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea, Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elişama, şi a citit-o în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.
36: 22 Împăratul şedea în casa de iarnă, căci era în luna a noua şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.
36: 23 După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului, şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.
36: 24 Împăratul şi toţi slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acelea, nu s-au înspăimântat şi nu şi-au sfâşiat hainele.
36: 25 Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat.
36: 26 Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdel, să pună mâna pe logofătul Baruc şi pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.
36: 27 După ce a ars împăratul cartea, care cuprindea cuvintele, pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:
36: 28 Ia din nou o altă carte, şi scrie în ea toate cuvintele, care erau în cea dintâi carte, pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda.
36: 29 Şi despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: Aşa vorbeşte Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta, şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele?
36: 30 De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: Nici unul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea.
36: 31 Îl voi pedepsi, pe el, sămânţa lui, şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, şi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste oamenii lui Iuda, toate nenorocirile cu care i-am ameninţat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!
36: 32 Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.



