7: 2 Când au venit şi au spus casei lui David: Sirienii au tăbărât în Efraim! a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.
7: 3 Atunci Domnul a zis lui Isaia: Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului,
7: 4 şi spune-i: Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se înmoaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia!
7: 5 Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic:
7: 6 Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.
7: 7 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc.
7: 8 Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor.
7: 9 Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.
7: 10 Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis:
7: 11 Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.
7: 12 Ahaz a răspuns. Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.
7: 13 Isaia a zis atunci: Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?
7: 14 De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).
7: 15 El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele.
7: 16 Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.
7: 17 Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău, zile cum n-au mai fost niciodată, din ziua când s-a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).
7: 18 În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor, de la capătul râurilor Egiptului, şi albinelor din ţara Asiriei;
7: 19 ele vor veni, şi se vor aşeza toate în vâlcelele pustii, şi în crăpăturile stâncilor, pe toate stufişurile, şi pe toate imaşurile.
7: 20 În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Râu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.
7: 21 În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă şi două oi,
7: 22 şi vor da un aşa belşug de lapte încât vor mânca smântână; căci cu smântână şi cu miere se vor hrăni toţi cei ce vor rămâne în ţară.
7: 23 În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viţă, preţuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor şi spinilor:
7: 24 vor intra acolo cu săgeţi şi cu arcul, căci toată ţara nu va fi decât mărăcini şi spini.
7: 25 Şi toţi munţii lucraţi cu cazmaua acum, nu vor mai fi cutreieraţi, de frica mărăcinilor şi a spinilor; vor da drumul boilor în ei, şi le vor bătători oile.
