18: 2 Tu, care trimiţi soli pe mare, în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de râuri.
18: 3 Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pământului, luaţi seama când se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi când sună trâmbiţa!
18: 4 Căci aşa mi-a vorbit Domnul: Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.
18: 5 Dar înainte de seceriş, când cade floarea, şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă
18: 6 Şi Asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pământului vor ierna pe ele.
18: 7 În vremea aceea, se vor aduce daruri de mâncare Domnului oştirilor, de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat de la începutul lui, neam puternic, care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.



