17: 2 cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor, care se culcă nestingherite acolo.
17: 3 S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
17: 4 În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
17: 5 Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;
17: 6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
17: 7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
17: 8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la stâlpii închinaţi soarelui.
17: 9 În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!
17: 10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute, şi ai sădit butuci străini.
17: 11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac.
17: 12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice.
17: 13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.
17: 14 Pe înserate, vine o prăpădenie neaşteptată, şi până dimineaţa, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jefuiesc.
