7: 2 Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
7: 3 Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
7: 4 Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
7: 5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
7: 6 Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7: 7 Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
7: 8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.
7: 9 Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.
7: 10 Nu zice: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
7: 11 Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
7: 12 Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
7: 13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
7: 14 În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
7: 15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
7: 16 Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
7: 17 Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
7: 18 Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
7: 19 Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji, care sunt într-o cetate.
7: 20 Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
7: 21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
7: 22 Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
7: 23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: Mă voi înţelepţi. Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
7: 24 Cu mult mai departe decât era mai înainte, şi ce adâncă! Cine o va putea găsi?
7: 25 M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
7: 26 Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
7: 27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul;
7: 28 iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea.
7: 29 Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.
