38: 2 Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea.
38: 3 N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
38: 4 Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine.
38: 5 Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
38: 6 Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
38: 7 Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
38: 8 Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
38: 9 Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.
38: 10 Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
38: 11 Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau de o parte.
38: 12 Cei ce vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele; cei ce-mi caută nenorocirea, spun răutăţi, şi toată ziua urzesc la înşelătorii.
38: 13 Iar eu sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut, care nu deschide gura.
38: 14 Sunt ca un om, care n-aude, şi în gura căruia nu este nici un răspuns.
38: 15 Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!
38: 16 Căci zic: Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine, şi să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!
38: 17 Căci sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.
38: 18 Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
38: 19 Dar vrăjmaşii mei sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei, sunt mulţi la număr.
38: 20 Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
38: 21 Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
38: 22 Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!



