14: 2 Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
14: 3 Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
14: 4 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.
14: 5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
14: 6 întoarce-Ţi măcar privirile de la el, şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
14: 7 Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
14: 8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
14: 9 înverzeşte iarăşi de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
14: 10 Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
14: 11 Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă râurile,
14: 12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
14: 13 Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
14: 14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
14: 15 Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
14: 16 Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
14: 17 călcările mele de lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
14: 18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
14: 19 cum este mâncată piatra de ape, şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
14: 20 Îl urmăreşti într-una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
14: 21 De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
14: 22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.



