17: 2 Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
17: 3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
17: 4 Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
17: 5 Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
17: 6 M-a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
17: 7 Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
17: 8 Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
17: 9 Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
17: 10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi nici unul nu e înţelept.
17: 11 Ce! mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea
17: 12 Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
17: 13 Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
17: 14 când strig gropii: Tu eşti tatăl meu! Şi viermilor: Voi sunteţi mama şi sora mea!
17: 15 Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
17: 16 Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, când vom merge împreună. să ne odihnim în ţărână.
