11: 2 Odinioară, chiar când era Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a zis: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.
11: 3 Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legământ cu ei la Hebron înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului, spus prin Samuel.
11: 4 David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiţii, locuitorii ţării.
11: 5 Locuitorii Iebusului au zis lui David: Nu vei intra aici. Dar David a luat cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
11: 6 David zisese: Oricine va bate cel dintâi pe Iebusiţi va fi căpetenie şi domn. Ioab, fiul Ţeruiei, s-a suit cel dintâi, şi a ajuns căpetenie.
11: 7 David s-a aşezat în cetăţuie; de aceea au numit-o cetatea lui David.
11: 8 A făcut zid împrejurul cetăţii, de la Milo de jur împrejur; şi Ioab a dres cealaltă parte a cetăţii.
11: 9 David ajungea din ce în ce mai mare, şi Domnul oştirilor era cu el.
11: 10 Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David, şi care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după cuvântul Domnului cu privire la Israel.
11: 11 Iată, după numărul lor, vitejii care erau în slujba lui David. Iaşobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o singură dată.
11: 12 După el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul, unul din cei trei războinici.
11: 13 El era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră Filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pământ plină cu orz: şi poporul fugea dinaintea Filistenilor.
11: 14 S-au aşezat în mijlocul ogorului, l-au ocrotit, şi au bătut pe Filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
11: 15 Trei din cele treizeci de căpetenii s-au pogorât la David pe stâncă în peştera Adulam, când tabăra Filistenilor era în valea Refaimiţilor.
11: 16 David era atunci în cetăţuie, şi o ceată a Filistenilor era la Betleem.
11: 17 David a avut o dorinţă, şi a zis: Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?
11: 18 Atunci cei trei bărbaţi au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului.
11: 19 El a zis: Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sângele acestor oameni, care s-au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au adus-o. Şi n-a voit s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
11: 20 Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i-a omorât; şi i-a mers faima între cei trei.
11: 21 El era cel mai cu vază din cei trei din rândul al doilea, şi a fost căpetenia lor; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi.
11: 22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S-a pogorât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpada.
11: 23 El a ucis pe un Egiptean, care avea o statură de cinci coţi şi avea în mână o suliţă, ca sulul unui ţesător; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a ucis cu ea.
11: 24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi i-a mers faima printre cei trei viteji.
11: 25 Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi. David l-a primit în sfatul celor mai aproape de el.
11: 26 Vitejii oştirii: Asael, fratele lui Ioab. Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
11: 27 Şamot, din Haror. Heleţ, din Palon.
11: 28 Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa, Abiezer, din Anatot.
11: 29 Sibecai, Huşatitul. Ilai, din Ahoah.
11: 30 Maharai, din Netofa, Heled, fiul lui Baana, din Netofa.
11: 31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin. Benaia, din Piraton.
11: 32 Hurai, din Nahale-Gaaş. Abiel, din Araba.
11: 33 Azmavet, din Baharum. Eliahba, din Şaalbon.
11: 34 Bene-Haşem, din Ghizon. Ionatan, fiul lui Şaghe, din Harar.
11: 35 Ahiam, fiul lui Sacar, din Harar. Elifal, fiul lui Ur.
11: 36 Hefer din Mechera. Ahia, din Palon.
11: 37 Heţro, din Carmel. Naarai, fiul lui Ezbai.
11: 38 Ioel, fratele lui Natan. Mibhar, fiul lui Hagri.
11: 39 Ţelec, Amonitul, Nahrai, din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei.
11: 40 Ira, din Ieter. Gareb, din Ieter.
11: 41 Urie, Hetitul. Zabad, fiul lui Ahlai.
11: 42 Adina, fiul lui Şiza, Rubenitul, căpetenia Rubeniţilor, şi treizeci împreună cu el.
11: 43 Hanan, fiul lui Maaca. Iosafat, din Mitni.
11: 44 Ozia, din Aştarot. Şama şi Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer.
11: 45 Iediael, fiul lui Şimri. Ioha, fratele său, Tiţitul.
11: 46 Eliel, din Mahavim, Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam. Itma, Moabitul.
11: 47 Eliel, Obed şi Iaasiel-Meţobaia.



