9: 2 Când vei ajunge acolo, să cauţi să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fraţilor săi, şi să-l aduci într-o odaie deoparte.
9: 3 Să iei sticluţa cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, şi să zici: Aşa zice Domnul: Te ung împărat al lui Israel! Apoi să deschizi uşa, şi să fugi fără să te opreşti.
9: 4 Tânărul, slujitorul prorocului, a plecat în Ramot din Galaad.
9: 5 Când a ajuns, căpeteniile oştirii şedeau jos. El a zis: Căpetenie, am să-ţi spun o vorbă. Şi Iehu a zis: Căruia dintre noi toţi? El a răspuns: Ţie, căpetenie.
9: 6 Iehu s-a sculat şi a intrat în casă, şi tânărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicându-i: Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului.
9: 7 Să nimiceşti casa stăpânului tău Ahab, şi voi răzbuna asupra Izabelei sângele robilor Mei, prorocii, şi sângele tuturor slujitorilor Domnului.
9: 8 Toată casa lui Ahab va pieri; voi nimici pe oricine ţine de Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,
9: 9 şi voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia.
9: 10 Câinii vor mânca pe Izabela în ogorul din Izreel, şi nu va fi cine s-o îngroape. Apoi tânărul a deschis uşa, şi a fugit.
9: 11 Când a ieşit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: Toate bune? Pentru ce a venit nebunul acesta la tine? Iehu le-a răspuns: Voi cunoaşteţi bine pe omul acesta şi ce poate spune.
9: 12 Dar ei au zis: Minciună! Spune-ne dar! Şi el a zis: Mi-a vorbit aşa şi aşa, zicând: Aşa zice Domnul: Te ung împărat al lui Israel.
9: 13 Îndată şi-au luat fiecare hainele şi le-au pus sub Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiţă, şi au zis: Iehu este împărat!
9: 14 Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, împotriva lui Ioram. Şi Ioram şi tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.
9: 15 Dar împăratul Ioram se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră Sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Iehu a zis: Dacă voiţi, să nu lăsaţi pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.
9: 16 Şi Iehu s-a suit în carul lui şi a plecat la Izreel; căci Ioram era bolnav în pat acolo, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, se pogorâse să-l vadă.
9: 17 Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind, şi a zis: Văd o ceată de oameni. Ioram a zis: Ia un călăreţ, şi trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.
9: 18 Călăreţul s-a dus înaintea lui Iehu, şi a zis: Aşa zice împăratul: Veniţi cu pace? Şi Iehu a răspuns: Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea. Caraula a dat de ştire, şi a zis: Solul s-a dus până la ei, şi nu se mai întoarce.
9: 19 Ioram a trimis un al doilea călăreţ, care a ajuns la ei, şi a zis: Aşa zice împăratul: Veniţi cu pace? Şi Iehu a răspuns: Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea.
9: 20 Caraula a dat de ştire, şi a zis: S-a dus până la ei, şi nu se întoarce. Şi alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimşi, căci mână ca un nebun.
9: 21 Atunci Ioram a zis: Înhamă! Şi au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieşit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; şi l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel.
9: 22 Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: Pace, Iehu? Iehu a răspuns: Ce, pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela, şi mulţimea vrăjitoriilor ei!
9: 23 Ioram a sucit frânele şi a fugit, zicând lui Ahazia: Vânzare, Ahazia!
9: 24 Dar Iehu a pus mâna pe arc, şi a lovit pe Ioram între umeri. Săgeta a ieşit prin inimă, şi Ioram a căzut în car.
9: 25 Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: Ia-l şi aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel; căci adu-ţi aminte că atunci când stăteam împreună, eu şi tu, călare pe cai înapoia tatălui său Ahab, Domnul a rostit împotriva lui hotărârea aceasta:
9: 26 Am văzut ieri sângele lui Nabot şi sângele fiilor lui. zice Domnul, şi-ţi voi face la fel chiar în ogorul acesta, zice Domnul! Ia-l dar, şi aruncă-l în ogor, după cuvântul Domnului.
9: 27 Ahazia, împăratul lui Iuda, când a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l-a urmărit, şi a zis: Loveşte-l şi pe el în car! Şi l-au lovit la suişul Gur, lângă Ibleam. El a fugit la Meghido, şi a murit acolo.
9: 28 Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim, şi l-au îngropat în mormântul lui, cu părinţii lui, în cetatea lui David.
9: 29 Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.
9: 30 Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprâncenele, şi-a împodobit capul, şi se uita pe fereastră.
9: 31 Pe când intra Iehu pe poartă, ea a zis: Pace, noule Zimri, ucigaşul stăpânului său?
9: 32 El a ridicat faţa spre fereastră, şi a zis: Cine este pentru mine? Cine? Şi doi sau trei dregători s-au uitat la el, apropiindu-se de fereastră.
9: 33 El a zis: Aruncaţi-o jos! Ei au aruncat-o jos, şi i-a ţâşnit sângele pe zid şi pe cai. Iehu a călcat-o în picioare.
9: 34 Apoi a intrat, a mâncat şi a băut, şi a zis: Duceţi-vă de vedeţi pe blestemata aceea, şi îngropaţi-o, căci este fată de împărat.
9: 35 S-au dus s-o îngroape; dar n-au găsit din ea decât ţeasta capului, picioarele şi palmele mâinilor.
9: 36 S-au întors şi au spus lui Iehu, care a zis: Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tişbitul: Câinii vor mânca în ogorul din Izreel carnea Izabelei;
9: 37 şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încât nu se va mai putea zice: Aceasta este Izabela!



