17: 2 Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe:
17: 3 Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
17: 4 Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.
17: 5 El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
17: 6 Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.
17: 7 Dar după câtăva vreme pârâtul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.
17: 8 Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
17: 9 Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.
17: 10 Ilie s-a sculat, şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o, şi a zis: Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.
17: 11 Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou, şi a zis: Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.
17: 12 Şi ea a răspuns: Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.
17: 13 Ilie i-a zis: Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
17: 14 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.
17: 15 Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei, şi Ilie.
17: 16 Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.
17: 17 După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită încât n-a mai rămas suflare în el.
17: 18 Femeia a zis atunci lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, şi să-mi omori astfel fiul?
17: 19 El i-a răspuns: Dă-mi încoace pe fiul tău. Şi l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el, şi l-a culcat pe patul lui.
17: 20 Apoi a chemat pe Domnul, şi a zis: Doamne, Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?
17: 21 Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, şi a zis: Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!
17: 22 Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat.
17: 23 Ilie a luat copilul, l-a pogorât jos în casă din odaia de sus, şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: Iată, fiul tău este viu.
17: 24 Şi femeia a zis lui Ilie: Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!



