9: 1 Când a isprăvit Solomon de zidit Casa Domnului, casa împăratului şi tot ce a găsit cu cale să facă,
9: 2 Domnul S-a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la Gabaon.
9: 3 Şi Domnul i-a zis: Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.
9: 4 Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
9: 5 voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, când am zis: Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.
9: 6 Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe care vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
9: 7 voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.
9: 8 Şi oricât de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi casei acesteia?
9: 9 Şi i se va răspunde: Pentru că au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.
9: 10 După douăzeci de ani Solomon zidise cele două case, Casa Domnului şi casa împăratului.
9: 11 Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos, şi aur, cât a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii.
9: 12 Hiram a ieşit din Tir, să vadă cetăţile pe care i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut,
9: 13 şi a zis: Ce cetăţi mi-ai dat, frate? Şi le-a numit ţara Cabul, nume pe care l-au păstrat până în ziua de azi.
9: 14 Hiram trimisese împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur.
9: 15 Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului şi a casei sale Milo, şi a zidului Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului şi Ghezerului.
9: 16 Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc, şi omorâse pe Canaaniţii care locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.
9: 17 Şi Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul de jos,
9: 18 Baalatul şi Tadmorul, în pustia ţării,
9: 19 toate cetăţile slujindu-i ca magazii şi fiind ale lui, cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime, şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, şi în toată ţara peste care împărăţea.
9: 20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese din Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi, ne făcând parte din copiii lui Israel,
9: 21 pe urmaşii lor, care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă, şi aşa au fost până în ziua de astăzi.
9: 22 Dar Solomon n-a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cârmuitorii carelor şi călărimii lui.
9: 23 Căpeteniile puse de Solomon peste lucrări erau în număr de cinci sute cincizeci, însărcinaţi să privegheze pe lucrători.
9: 24 Fata lui Faraon s-a suit din cetatea lui David în casa ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo.
9: 25 Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de mulţumire pe altarul pe care-l zidise Domnului, şi ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel casa.
9: 26 Împăratul Solomon a mai făcut şi corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmurile mării Roşii, în ţara Edomului.
9: 27 Şi Hiram a trimis cu aceste corăbii, la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui, marinari care cunoşteau marea.
9: 28 S-au dus la Ofir, şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus împăratului Solomon.