10: 1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi a venit să-l încerce prin întrebări grele.
10: 2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
10: 3 Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n-a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.
10: 4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,
10: 5 şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe care le aducea în Casa Domnului.
10: 6 Uimită, a zis împăratului: Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
10: 7 Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.
10: 8 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!
10: 9 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.
10: 10 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
10: 11 Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.
10: 12 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi harfe şi alăute pentru cântăreţi. N-a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
10: 13 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i-a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.
10: 14 Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
10: 15 afară de ce scotea de la negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, de la toţi împăraţii Arabiei, şi de la dregătorii ţării.
10: 16 Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur,
10: 17 şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le-a pus în casa numită Pădurea Libanului.
10: 18 Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l-a acoperit cu aur curat.
10: 19 Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau rezemători: lângă rezemători stăteau doi lei,
10: 20 şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nici o împărăţie.
10: 21 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n-avea nici o trecere.
10: 22 Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
10: 23 Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune.
10: 24 Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
10: 25 Şi fiecare îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri; aşa era în fiecare an.
10: 26 Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a pus în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
10: 27 Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie.
10: 28 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de ai împăratului se ducea să-i ia cu grămada pe un preţ hotărât:
10: 29 un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. De asemenea aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.