13: 1 În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
13: 2 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.
13: 3 Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
13: 4 Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
13: 5 Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
13: 6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,
13: 7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
13: 8 Dar Elima, vrăjitorul, căci aşa se tâlcuieşte numele lui le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
13: 9 Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el,
13: 10 şi a zis: Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
13: 11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme. Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână.
13: 12 Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
13: 13 Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei, şi s-a întors la Ierusalim.
13: 14 Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.
13: 15 După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.
13: 16 Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna, şi a zis: Bărbaţi Israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!
13: 17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
13: 18 Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
13: 19 Şi, după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
13: 20 După aceste lucruri le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
13: 21 Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
13: 22 apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.
13: 23 Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
13: 24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
13: 25 Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor.
13: 26 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
13: 27 Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
13: 28 Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
13: 29 Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt.
13: 30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
13: 31 El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
13: 32 Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
13: 33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.
13: 34 Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David.
13: 35 De aceea mai zice şi în alt psalm: Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
13: 36 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.
13: 37 Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.
13: 38 Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
13: 39 şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
13: 40 Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
13: 41 Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.
13: 42 Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
13: 43 Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
13: 44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
13: 45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.
13: 46 Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
13: 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul: Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.
13: 48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.
13: 49 Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.
13: 50 Dar Iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.
13: 51 Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, şi s-au dus în Iconia,
13: 52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.