12: 2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
12: 3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
12: 4 A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.
12: 5 A mai trimis un altul, pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
12: 6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. Vor primi cu cinste pe fiul meu! zicea el.
12: 7 Dar vierii aceia au zis între ei: Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.
12: 8 Şi au pus mâna pe el, l-au omorât, şi i-au aruncat trupul afară din vie.
12: 9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
12: 10 Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
12: 11 Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?
12: 12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.
12: 13 Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.
12: 14 Aceştia au venit, şi I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
12: 15 Să plătim sau să nu plătim? Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.
12: 16 I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt? Ale Cezarului, I-au răspuns ei.
12: 17 Atunci Isus le-a zis: Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Şi se mirau foarte mult de El.
12: 18 Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
12: 19 Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.
12: 20 Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.
12: 21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
12: 22 Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
12: 23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.
12: 24 Drept răspuns, Isus le-a zis: Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
12: 25 Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
12: 26 În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?
12: 27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!
12: 28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: Care este cea dintâi dintre toate poruncile?
12: 29 Isus i-a răspuns: Cea dintâi este aceasta: Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;
12: 30 şi: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta; iată porunca dintâi.
12: 31 Iar a doua este următoarea: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
12: 32 Cărturarul I-a zis: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,
12: 33 şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
12: 34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
12: 35 Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
12: 36 Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.
12: 37 Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui? Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
12: 38 În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
12: 39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi, şi după locurile dintâi la ospeţe;
12: 40 casele văduvelor le mănâncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.
12: 41 Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
12: 42 A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
12: 43 Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
12: 44 căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.
