4: 2 Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ, şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
4: 3 Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.
4: 4 Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
4: 5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
4: 6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
4: 7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
4: 8 Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
4: 9 Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
4: 10 Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
4: 11 Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.
4: 12 Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.
4: 13 Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
4: 14 Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
4: 15 Depărtaţi-vă, necuraţilor! li se striga, la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi! Când fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: Să nu mai locuiască aici!
4: 16 În mânia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
4: 17 Şi acolo ni se sfârşeau ochii, şi aşteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
4: 18 Ne pândeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele Da, ne venise sfârşitul!
4: 19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pândit în pustie.
4: 20 Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.
4: 21 Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei dezgoli!
4: 22 Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.
