39: 2 Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
39: 3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă, şi am zis:
39: 4 Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.
39: 5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
39: 6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
39: 7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea
39: 8 Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
39: 9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
39: 10 Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
39: 11 Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.
39: 12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
39: 13 Abate-Ţi privirea de la mine, şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!
