24: 2 Iosua a zis întregului popor: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului (Eufrat), şi slujeau altor dumnezei.
24: 3 Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului, şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa, şi i-am dat pe Isaac.
24: 4 Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au pogorât în Egipt.
24: 5 Am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.
24: 6 Am scos pe părinţii voştri din Egipt, şi aţi ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinţii voştri până la marea Roşie, cu care şi călăreţi.
24: 7 Părinţii voştri au strigat către Domnul. Şi Domnul a pus întuneric între voi şi Egipteni, a adus marea înapoi peste ei, şi i-a acoperit. Aţi văzut cu ochii voştri ce am făcut Egiptenilor. Şi aţi rămas multă vreme în pustie.
24: 8 V-am adus în ţara Amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; aţi pus stăpânire pe ţara lor, şi i-am nimicit dinaintea voastră.
24: 9 Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blestem.
24: 10 Dar n-am vrut să ascult pe Balaam: el v-a binecuvântat, şi v-am izbăvit din mâna lui Balac.
24: 11 Aţi trecut Iordanul, şi aţi ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: Amoriţii, Fereziţii, Canaaniţii, Hetiţii, Ghirgasiţii, Heviţii şi Iebusiţii. I-am dat în mâinile voastre,
24: 12 am trimis înaintea voastră viespe bondărească, şi i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai Amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
24: 13 V-am dat o ţară pe care n-o munciserăţi, cetăţi pe care nu le zidiserăţi, dar pe care le locuiţi, vii şi măslini pe care nu-i sădiserăţi, dar care vă slujesc ca hrană.
24: 14 Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.
24: 15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.
24: 16 Poporul a răspuns, şi a zis: Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul, şi să slujim altor dumnezei.
24: 17 Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari, şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor, pe la care am trecut.
24: 18 El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele, şi pe Amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.
24: 19 Iosua a zis poporului: Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
24: 20 Când veţi părăsi pe Domnul, şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce, şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine.
24: 21 Poporul a zis lui Iosua: Nu! căci vom sluji Domnului.
24: 22 Iosua a zis poporului: Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi. Ei au răspuns: Suntem martori!
24: 23 Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.
24: 24 Şi poporul a zis lui Iosua: Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui.
24: 25 Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul, şi i-a dat legi şi porunci, la Sihem.
24: 26 Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare, şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.
24: 27 Şi Iosua a zis întregului popor: Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru.
24: 28 Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.
24: 29 După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.
24: 30 L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
24: 31 Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
24: 32 Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.
24: 33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit, şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim.



