3: 1 Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi,
3: 2 şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa.
3: 3 Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.
3: 4 Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim.
3: 5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
3: 6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi.
3: 7 Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorânduială, între voi.
3: 8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.
3: 9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat.
3: 10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.
3: 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.
3: 12 Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.
3: 13 Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
3: 14 Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.
3: 15 Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate.
3: 16 Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!
3: 17 Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu.
3: 18 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.