17: 2 Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.
17: 3 Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!
17: 4 Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: Îmi pare rău! să-l ierţi.
17: 5 Apostolii au zis Domnului: Măreşte-ne credinţa!
17: 6 Şi Domnul a zis: Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare, şi v-ar asculta.
17: 7 Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: Vino îndată, şi şezi la masă?
17: 8 Nu-i va zice mai degrabă: Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?
17: 9 Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
17: 10 Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.
17: 11 Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut printre Samaria şi Galilea.
17: 12 Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe,
17: 13 şi-au ridicat glasul, şi au zis: Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!
17: 14 Când i-a văzut Isus, le-a zis: Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor! Şi pe când se duceau, au fost curăţiţi.
17: 15 Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.
17: 16 S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit. Era Samaritean.
17: 17 Isus a luat cuvântul, şi a zis: Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?
17: 18 Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?
17: 19 Apoi i-a zis: Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.
17: 20 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
17: 21 Nu se va zice: Uite-o aici, sau: Uite-o acolo! Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
17: 22 Şi a zis ucenicilor: Vor veni zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea.
17: 23 Vi se va zice: Iată-L aici, iată-L acolo! Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi.
17: 24 Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa.
17: 25 Dar mai întâi trebuie să sufere multe, şi să fie lepădat de neamul acesta.
17: 26 Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:
17: 27 mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
17: 28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;
17: 29 dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.
17: 30 Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.
17: 31 În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.
17: 32 Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.
17: 33 Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi.
17: 34 Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;
17: 35 două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
17: 36 Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.
17: 37 Ucenicii L-au întrebat: Unde, Doamne? Iar El a răspuns: Unde va fi trupul acolo se vor strânge vulturii.



