6: 2 Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Când un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat, ca să se închine Domnului,
6: 3 să se ferească de vin şi de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nici o băutură stoarsă din struguri, şi să nu mănânce struguri proaspeţi nici uscaţi.
6: 4 În tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui.
6: 5 În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; până la împlinirea zilelor pentru care s-a închinat Domnului, va fi sfânt; să-şi lase părul să crească în voie.
6: 6 În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort;
6: 7 să nu se pângărească nici la moartea tatălui său, nici a mamei sale, nici a fratelui său, nici a surorii sale, căci poartă pe cap închinarea Dumnezeului lui.
6: 8 În tot timpul nazireatului, să fie închinat Domnului.
6: 9 Dacă moare cineva de moarte năpraznică lângă el, şi capul lui închinat se face astfel necurat, să-şi radă capul în ziua curăţirii, şi anume să şi-l radă a şaptea zi.
6: 10 În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la uşa cortului întâlnirii.
6: 11 Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispăşire, iar pe celălalt ca ardere de tot, şi să facă pentru el ispăşirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-şi sfinţească apoi capul chiar în ziua aceea.
6: 12 Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte, şi să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.
6: 13 Iată legea nazireului. În ziua când se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la uşa cortului întâlnirii.
6: 14 Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an şi fără cusur pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec fără cusur, pentru jertfa de mulţumire;
6: 15 un coş cu azime, turte făcute din floarea făinii, frământată cu untdelemn, şi plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite.
6: 16 Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului şi să aducă jertfa lui de ispăşire şi arderea de tot;
6: 17 să pregătească berbecul ca jertfă de mulţumire Domnului, împreună cu coşul cu azime, şi să pregătească şi darul lui de mâncare şi jertfa lui de băutură.
6: 18 Nazireul să-şi radă, la uşa cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului, şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire.
6: 19 Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coş, şi o plăcintă nedospită; şi să le pună în mâinile Nazireului, după ce acesta şi-a ras capul închinat Domnului.
6: 20 Preotul să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat şi spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin.
6: 21 Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruinţa de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruinţa pe care a făcut-o, după legea nazireatului.
6: 22 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
6: 23 Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi spune-le: Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel, şi să le ziceţi:
6: 24 Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească!
6: 25 Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine!
6: 26 Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!
6: 27 Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.



