12: 1 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.
12: 2 Şi au zis: Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi? Şi Domnul a auzit-o.
12: 3 Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.
12: 4 Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: Duceţi-vă, câteşitrei la cortul întâlnirii. Şi s-au dus câteşitrei.
12: 5 Domnul S-a pogorât în stâlpul de nor, şi a stat la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi.
12: 6 Şi a zis: Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.
12: 7 Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.
12: 8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?
12: 9 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat.
12: 10 Norul s-a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.
12: 11 Atunci Aaron a zis lui Moise: Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi, şi de care ne-am făcut vinovaţi!
12: 12 Să nu fie Maria ca un copii născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!
12: 13 Moise a strigat către Domnul, zicând: Dumnezeule, Te rog, vindec-o!
12: 14 Şi Domnul a zis lui Moise: Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.
12: 15 Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n-a pornit, până ce a intrat din nou Maria în tabără.
12: 16 După aceea, poporul a plecat din Haţerot, şi a tăbărât în pustia Paran.