2: 2 Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete.
2: 3 Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
2: 4 El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
2: 5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
2: 6 Să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!
2: 7 Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!
2: 8 Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.
2: 9 Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
2: 10 Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
2: 11 Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s-a dus.
2: 12 Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.
2: 13 Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.
2: 14 Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
2: 15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
2: 16 Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.
2: 17 Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te! Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.
