6: 2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i-a zis: Eu sunt Domnul.
6: 3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca Domnul.
6: 4 De asemenea Mi-am încheiat legământul Meu cu ei, ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
6: 5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.
6: 6 De aceea spune copiilor lui Israel: Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă Egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor, şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
6: 7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă Egiptenii.
6: 8 Eu vă voi aduce în ţara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.
6: 9 Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau, i-au împiedicat să asculte pe Moise.
6: 10 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
6: 11 Du-te de vorbeşte lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui.
6: 12 Moise a răspuns în faţa Domnului: Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat: cum are să m-asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire uşoară?
6: 13 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel.
6: 14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
6: 15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr-o femeie Canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.
6: 16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
6: 17 Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor.
6: 18 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sută treizeci şi trei de ani.
6: 19 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după spiţa neamului lor.
6: 20 Amram a luat de nevastă pe mătuşa sa Iochebed; şi ea i-a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
6: 21 Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi Zicri.
6: 22 Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri.
6: 23 Aaron a luat de nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
6: 24 Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile Coriţilor.
6: 25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i-a născut pe Fineas. Aceştia sunt căpeteniile familiilor Leviţilor cu familiile lor.
6: 26 Aceştia sunt Aaron acela şi Moise acela, cărora le-a zis Domnul: Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor.
6: 27 Ei sunt aceia care au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceştia sunt Moise acela şi Aaron acela.
6: 28 Când a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,
6: 29 Domnul a zis lui Moise: Eu sunt Domnul. Spune lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.
6: 30 Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să m-asculte Faraon?



