78: 1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
78: 2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
78: 3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
78: 4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe care le-a făcut.
78: 5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
78: 6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
78: 7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
78: 8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
78: 9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
78: 10 pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
78: 11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe care li le arătase.
78: 12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
78: 13 A despărţit marea, şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
78: 14 I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
78: 15 A despicat stânci în pustie, şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
78: 16 A făcut să ţâşnească izvoare din stânci, şi să curgă ape ca nişte râuri.
78: 17 Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.
78: 18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
78: 19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
78: 20 Iată că El a lovit stânca, de au curs ape, şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine, sau să facă rost de carne poporului Său?
78: 21 Domnul a auzit, şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
78: 22 pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
78: 23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
78: 24 a plouat peste ei mană de mâncare, şi le-a dat grâu din cer.
78: 25 Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
78: 26 A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
78: 27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
78: 28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
78: 29 Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
78: 30 Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
78: 31 când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborât pe tinerii lui Israel.
78: 32 Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, şi n-au crezut în minunile Lui.
78: 33 De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.
78: 34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
78: 35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.
78: 36 Dar Îl înşelau cu gura, şi-L minţeau cu limba.
78: 37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
78: 38 Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
78: 39 El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
78: 40 De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
78: 41 Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
78: 42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, când i-a izbăvit de vrăjmaş,
78: 43 de minunile, pe care le-a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
78: 44 Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor.
78: 45 Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit.
78: 46 Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
78: 47 Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
78: 48 Cum le-a lăsat vitele pradă grindinii, şi turmele pradă focului cerului.
78: 49 El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
78: 50 Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte, şi le-a dat viaţa pradă molimei;
78: 51 cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
78: 52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
78: 53 Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
78: 54 Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câştigat.
78: 55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
78: 56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui, şi n-au ţinut poruncile Lui.
78: 57 Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
78: 58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
78: 59 Dumnezeu a auzit, şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
78: 60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
78: 61 Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului.
78: 62 A dat pradă sabiei pe poporul Lui, şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
78: 63 Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
78: 64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
78: 65 Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
78: 66 şi a lovit pe potrivnicii Lui, care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
78: 67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n-a ales seminţia lui Efraim;
78: 68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
78: 69 Şi-a zidit sfântul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pământul, pe care l-a întemeiat pe veci.
78: 70 A ales pe robul Său David, şi l-a luat de la staulele de oi.
78: 71 L-a luat dinapoia oilor, care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.
78: 72 Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită, şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.