77: 2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere.
77: 3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mâhneşte duhul.
77: 4 Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
77: 5 Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
77: 6 Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri, şi zic:
77: 7 Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
77: 8 S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?
77: 9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?
77: 10 Atunci îmi zic: Ceea ce mă face să sufăr, este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeaşi
77: 11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
77: 12 da, mă voi gândi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
77: 13 Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
77: 14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
77: 15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
77: 16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.
77: 17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au zburat în toate părţile.
77: 18 Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.
77: 19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
77: 20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.
