106: 2 Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?
106: 3 Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!
106: 4 Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă-i ajutorul Tău,
106: 5 ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta!
106: 6 Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvârşit nelegiuirea, am făcut rău.
106: 7 Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie.
106: 8 Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.
106: 9 A mustrat marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.
106: 10 I-a scăpat din mâna celui ce-i ura, şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
106: 11 Apele au acoperit pe potrivnicii lor. N-a rămas unul măcar din ei.
106: 12 Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui.
106: 13 Dar au uitat curând lucrările Lui, şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui.
106: 14 Ci i-a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.
106: 15 El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.
106: 16 În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfântul Domnului.
106: 17 Atunci s-a deschis pământul, şi a înghiţit pe Datan, şi s-a închis deasupra cetei lui Abiram.
106: 18 Focul le-a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi.
106: 19 Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat,
106: 20 şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă.
106: 21 Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,
106: 22 minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie.
106: 23 Şi El a vorbit să-i nimicească: dar Moise, alesul său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui şi să-L oprească să-i nimicească.
106: 24 Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n-au crezut în Cuvântul Domnului,
106: 25 ci au cârtit în corturile lor, şi n-au ascultat de glasul Lui.
106: 26 Atunci El a ridicat mâna şi a jurat că-i va face să cadă în pustie,
106: 27 că le va doborî sămânţa printre neamuri, şi-i va împrăştia în mijlocul ţărilor.
106: 28 Ei s-au alipit de Baal-Peor, şi au mâncat vite jertfite morţilor.
106: 29 Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
106: 30 Dar Fineas s-a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s-a oprit.
106: 31 Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie.
106: 32 Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
106: 33 Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.
106: 34 Ei n-au nimicit popoarele, pe care le poruncise Domnul să le nimicească.
106: 35 Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor,
106: 36 au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.
106: 37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
106: 38 au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
106: 39 S-au spurcat prin faptele lor, au desfrânat prin faptele lor.
106: 40 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său, şi a urât moştenirea Lui.
106: 41 I-a dat în mâinile neamurilor, cei ce îi urau au stăpânit peste ei,
106: 42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi sub puterea lor.
106: 43 El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.
106: 44 Dar El le-a văzut strâmtorarea, când le-a auzit strigătele.
106: 45 Şi-a adus aminte de legământul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
106: 46 a stârnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război.
106: 47 Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt, şi să ne fălim cu lauda Ta!
106: 48 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: Amin! Lăudaţi pe Domnul!



