104: 2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
104: 3 Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vântului.
104: 4 Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
104: 5 Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
104: 6 Tu îl acoperisei cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
104: 7 dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
104: 8 suindu-se pe munţi şi pogorându-se în văi, până la locul, pe care li-l hotărâsei Tu.
104: 9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
104: 10 Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
104: 11 Tu adapi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
104: 12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
104: 13 Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
104: 14 Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
104: 15 vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
104: 16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.
104: 17 În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
104: 18 munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
104: 19 El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
104: 20 Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
104: 21 puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
104: 22 Când răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
104: 23 Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, până seara.
104: 24 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale.
104: 25 Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
104: 26 Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
104: 27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
104: 28 Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
104: 29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor.
104: 30 Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului.
104: 31 În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
104: 32 El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
104: 33 Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
104: 34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
104: 35 Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
