36: 2 Aşteaptă puţin, şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
36: 3 Îmi voi lua temeiurile de departe, şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
36: 4 Fii încredinţat, cuvântările mele nu sunt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
36: 5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
36: 6 El nu lasă pe cel rău să trăiască, şi face dreptate celui nenorocit.
36: 7 Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană, şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşează pentru totdeauna ca să domnească.
36: 8 Se întâmplă să cadă în lanţuri, şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
36: 9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
36: 10 Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
36: 11 Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire, şi anii în bucurie.
36: 12 Dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
36: 13 Nelegiuiţii se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănţuie;
36: 14 îşi pierd viaţa în tinereţe, mor ca cei desfrânaţi.
36: 15 Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
36: 16 Şi pe tine te va scoate din strâmtoare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
36: 17 Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
36: 18 Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
36: 19 Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz, şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?
36: 20 Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
36: 21 Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
36: 22 Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
36: 23 Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să-I spună: Faci rău?
36: 24 Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
36: 25 Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
36: 26 Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.
36: 27 Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
36: 28 pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
36: 29 Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său?
36: 30 Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui, şi acoperă adâncimile mării.
36: 31 Prin aceste mijloace, El judecă popoarele, şi dă belşug de hrană.
36: 32 Ia fulgerul în mână, şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
36: 33 Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea.



