23: 1 Iov a luat cuvântul şi a zis:
23: 2 Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
23: 3 Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
23: 4 mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
23: 5 Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
23: 6 Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
23: 7 Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
23: 8 Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
23: 9 dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
23: 10 Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
23: 11 Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui, şi nu m-am abătut de la ea.
23: 12 N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
23: 13 Dar hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
23: 14 El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine, şi va mai face şi multe altele.
23: 15 De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
23: 16 Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
23: 17 Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.