20: 2 Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.
20: 3 Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.
20: 4 Nu ştii tu că, de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,
20: 5 biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
20: 6 Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, şi capul i-ar ajunge până la nori,
20: 7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: Unde este?
20: 8 Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
20: 9 Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.
20: 10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
20: 11 Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.
20: 12 Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,
20: 13 îl mesteca într-una şi nu-l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:
20: 14 dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
20: 15 Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
20: 16 Otravă de aspidă a sub, şi de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
20: 17 Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele şi râurile de miere şi de lapte,
20: 18 va da înapoi ce a câştigat, şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat, şi nu se va mai bucura de el,
20: 19 căci a asuprit pe săraci, şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
20: 20 Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.
20: 21 Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ţine.
20: 22 În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
20: 23 Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui, şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.
20: 24 Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
20: 25 Îşi smulge din trup săgeata, care scânteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
20: 26 Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
20: 27 Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.
20: 28 Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
20: 29 Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.



