10: 2 Eu zic lui Dumnezeu: Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
10: 3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
10: 4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
10: 5 Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
10: 6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
10: 7 când ştii bine că nu sunt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
10: 8 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime Şi Tu să mă nimiceşti!
10: 9 Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
10: 10 Nu m-ai muls ca laptele?
10: 11 M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;
10: 12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
10: 13 Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gând:
10: 14 că, dacă păcătuiesc, să mă pândeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
10: 15 Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
10: 16 Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
10: 17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
10: 18 Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
10: 19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!
10: 20 Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,
10: 21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
10: 22 în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domneşte umbra morţii şi neorânduiala, şi unde lumina este ca întunericul!
